SPORTURI  »  TENIS  »  WTA ADELAIDE

Simona Halep, primele declarații RĂZBOINICE la WTA Adelaide: „Vreau Grand Slam-uri” » Ce i-a spus Darren Cahill

Articol de - Publicat luni, 13 ianuarie 2020 11:00

Simona Halep, loc 4 WTA, 28 de ani, a pierdut la WTA Adelaide primul meci disputat, cel de la dublu, în care a făcut pereche cu Raluca Olaru.

Jucătoarea noastră debutează la simplu, în noul sezon, contra australiencei Ajla Tomljanovic, mâine.

Simona Halep a explicat: „Sunt puțin stresată, pentru că am muncit mult în presezon, am mari așteptări de la mine și simt această presiune. Sunt foarte dezamăgită că am pierdut la dublu, pentru că am condus în primul set, l-am luat pe al doilea, iar super-tie-break-ul a fost un dezastru. Dar e un meci de dublu, nu sunt foarte obișnuită să joc în această probă, încerc să iau lucrurile pozitive”.

Simona Halep și Raluca Olaru au pierdut în trei seturi, scor 6-7 (2), 6-4, 3-10, în fața cuplului Demi Schuurs (Olanda, 26 de ani) / Kveta Peschke (Cehia, 44 de ani). 

Simona Halep: „Vreau un Grand Slam, a început să îmi placă”

Simona Halep a continuat: „Darren mi-a spus că pregătirea pe care am făcut-o la Dubai nu este doar pentru această lună, ci pentru întregul anul. Sigur, obiectivul meu pentru 2020 este să câștig un turneu de Grand Slam, a început să-mi placă. Dar principalul obiectiv este o medalie la Tokyo, nu contează culoarea ei și nici proba în care o să o pot câștiga, îmi doresc enorm și o să fac tot posibilul să o obțin”.

Simona Halep, veste excelentă: „Nu am probleme fizice”

Simona Halep a vorbit și despre cum se simte fizic înainte de WTA Adelaide și Australian Open 2020: „Mă simt bine, sunt sănătoasă, nu am niciun fel de probleme. Sunt încântată că sunt aici și abia aștept să încep sezonul și la simplu. Nu va fi ușor, sunt pregătită pentru bătălii grele în acest sezon”.

Simona Halep va încerca la Adelaide, turneu aflat în premieră în circuitul WTA, să își seteze jocul pentru Australian Open 2020. În turneu vor mai fi nume precum Ashleigh Barty, liderul WTA, și Belinda Bencic.

Citește și:

Serena Williams s-a întors! Primul trofeu după 3 ani și o provocare lansată pentru Simona Halep & Co. la Australian Open 2020

Citește și:
România, atât de aproape de o victorie uriașă la Campionatul European! Înfrângere în 5 seturi cu Germania
Volei
România, atât de aproape de o victorie uriașă la Campionatul European! Înfrângere în 5 seturi cu Germania
Imagini interzise: de la golf, s-a filmat goală-pușcă prin nisip! „Ce naiba e asta?”
Stiri extrasport
Imagini interzise: de la golf, s-a filmat goală-pușcă prin nisip! „Ce naiba e asta?”
Provocat de Șumudică să explice momentul tensionat, Burcă n-a ezitat: „Asta i-am spus!”
Superliga
Provocat de Șumudică să explice momentul tensionat, Burcă n-a ezitat: „Asta i-am spus!”
Premieră nedorită pentru Bîrligea în Serie A
Campionate
Premieră nedorită pentru Bîrligea în Serie A
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A divulgat mesajele! » Ce compromis a făcut Răzvan Burleanu ca să ajungă președintele FRF

Cine e fosta atletă devenită ispită la emisiunea de pe Pro tv: „Știu că atrag privirile ori de câte ori apar undeva”


Comentarii (7)
pittt
pittt  •  15 Ianuarie 2020, 13:37
Postat de 267890 pe 13 Ianuarie 2020, 16:07

Halep uita oare cum a "castgat" marele slem de la Wimbledon? A uitat oare totalul non combat al Serenei? A uitat oare si replica Serenei de la conferinta de presa? Cata imfumurare!

Replica Serenei de la conferinta de presa? '' Iar Simona şi-a dat inima pe teren. Poate trebuie să învăţ asta de la ea! ''

560928364107122
Marcel Jeler  •  14 Ianuarie 2020, 12:55

PT ele trebuie sa castigi TU MECIURI NU SA AI NOROC PRIN FAPTUL CA ADVERSARELE PIERD !!

ray51
ray51  •  14 Ianuarie 2020, 08:58

Iti doresc suprapunere ideala intre EU si EGOU. Bafta!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează