SPORTURI  »  VOLEI  »  INTERVIU

EXCLUSIV Interviu cu Adelina Ungureanu, una dintre cele mai în vogă voleibaliste române: „Nu vreau să trăiesc viața tot timpul roz”

Articol de - Publicat marti, 25 mai 2021 14:59 / Actualizat marti, 25 mai 2021 17:02

Adelina Ungureanu, una dintre cele mai în vogă voleibaliste române, vorbește despre începuturile și ambițiile sale, dar și despre cum a traversat această pandemie în Italia, acolo unde evoluează de doi ani

Naționala feminină a României beneficiază acum de o generație talentată și tânără, cu jucătoare răspândite prin cele mai puternice campionate ale Europei. Una dintre aceste fete este Adelina Ungureanu, 20 de ani.

  • Născută la Botoșani, Adelina Ungureanu evoluează din 2019 în Italia, după ce a trecut în România, unde a debutat în prima divizie la doar 17 ani, pe la Timișoara, Dinamo și CSM București.
  • Joacă pe postul de extremă, dar în situații extreme poate fi și universal. După doi ani la Cuneo Granda Volley, Adelina va evolua din sezonul viitor la Futura Volley Busto Arsizio.
  • Până atunci, Ungureanu va reprezenta culorile României în Golden League, competiție care se va desfășura la Cluj-Napoca la finalul acestei săptămâni, și la Campionatul European, 8 august - 4 septembrie.

Adelina Ungureanu a povestit despre începuturile sale în volei, despre cum a fost viața ei în Italia, dar și despre pasiunile și ambițiile sale.

+15 FOTO

Adelina Budai Ungureanu: „Am încercat înot, baschet, tenis”

- Adelina, cum a fost cu voleiul la tine, dragoste la prima vedere sau ai mai făcut și alte sporturi?
- Am încercat multe: înot, un pic de baschet, dar cel mai mult am practicat tenisul, în jur de trei ani. Într-un final am ales voleiul, mai ales pentru că antrenorul cu care am început era prietenul părinților mei și atunci a mers totul mai ușor. M-a primit cu fetele mai mari, m-am integrat și am rămas cu voleiul.

- Ai plecat de acasă foarte devreme, cum e pentru un copil acest lucru?
- Da, de la 14 ani, e foarte greu din mai multe puncte de vedere. Unul dintre acestea este că am plecat la Timișoara, care este în partea cealaltă a țării, și atunci era greu să găsești conexiuni cu avionul, iar varianta era să merg 16 ore cu trenul și era dificil să mă văd cu familia. Un alt aspect este că sunt singură la părinți, m-au crescut cu foarte multă atenție și eram mereu împreună cu ei, aveam o relație apropiată, a fost greu. Eram foarte mică, stând acasă nu aveam responsabilități și a trebuit să mă maturizez mai devreme.

Timișoara-Suceava, drumul lung până acasă pentru Adelina Ungureanu

- A trebuit să faci față multor greutăți?
- Da, sincer m-am bucurat că a fost așa pentru că e foarte bine să fii conectat la realitate și să nu copilărești prea mult.

- Ai amintit de trenul Timișoara-Suceava, de câte ori ai mers cu acesta?
- De multe ori, pentru că de fiecare dată când prindeam 3-4 zile libere plecam, chiar dacă făceam două zile pe drum, eram foarte fericită să-mi văd familia. Era obositor pentru ei să vină cu mașina, făceau zece ore, iar pe drumurile din România, din păcate, nu s-a schimbat nimic. Am făcut acel drum cu plăcere fiindcă atunci când plecam la Timișoara ajungeam acasă, și invers era pentru volei.

- Când ai realizat cu adevărat că poți să faci ceva în volei?
- Eu prin caracterul meu îmi doresc mereu să fiu cea mai bună, să ajung cât mai sus și nu mă mulțumesc cu puțin, am tras foarte mult de mine. Nu pot să spun că a fost un moment în care am realizat că o să ajung sus, eu tot timpul am avut asta în cap, pentru mine target-ul nu a fost unul definit, ci să fiu din ce în ce mai bună, iar când ajung să existe și acolo o margine de progres.

Experiențe diferite

- Ai jucat la Timișoara în liga a doua, apoi ați promovat, dar n-ai mai apucat să și joci...
- Am stat trei ani la Timișoara, a fost cea mai frumoasă perioadă a adolescenței, în special primii doi ani, am jucat la toate categoriile de vârstă, am jucat și la senioare în liga a doua, apoi am decis să plec la Dinamo București, de unde m-am transferat la CSM București și apoi am plecat în Italia.

- La Dinamo ai câștigat și titlul cu junioarele, care a fost senzația?
- Focusul mai mare era pe campionatul de senioare, dar faptul că am câștigat titlul la junioare mi-a adus o bucurie foarte mare pentru că le câștigasem la toate categoriile de vârstă.

- Botoșani, oraș mic, apoi Timișoara și București, te-ai obișnuit cu tumultul Capitalei?
- Nu prea am avut ce face, dar mi-a plăcut foarte mult să locuiesc atât în Timișoara, cât și în București, sunt orașe mai mari, cu mai multe posibilități și lucruri de făcut. În ultimii doi ani am jucat la Cuneo în Italia, care e un oraș destul de mic, pot să zic că am găsit acolo o liniște pe care o apreciez mult. Cred că e bine să fie un mix între cele două.

Când ești tânăr joci foarte mult din entuziasm la modul pozitiv, nu simți presiune, în momentul în care capeți experiență te ajută și atunci poți să gestionezi foarte bine jocul. Undeva pe la mijloc atingi potențialul maxim, la 25-27 de ani
- Adelina Budai Ungureanu

Adelina Budai Ungureanu: „Nu vreau să trăiesc viața tot timpul roz”

Voleibalista în vârstă de 20 de ani are un mod special de a privi lucrurile care i s-au întâmplat până acum

- La volei e mai puțin de munca decât la tenis sau înot?
- Din câte știu, în privința tenisului, antrenamentele sunt foarte lungi și foarte dure, la volei e un pic diferit pentru că sunt împărțite: unul de forță și de tehnică dimineața și unul seara în care faci formație, sărituri, tactici de joc, nu știu să fac o comparație pentru că nu am ajuns la un nivel înalt în tenis, pot să vă spun că la volei se muncește foarte mult, chiar se lucrează.

- În cariera ta ai urcat treaptă cu treaptă, mereu mai sus, s-a simțit asta și prin volumul de muncă?
- Da, pentru că eu când am ajuns la Dinamo făceam un antrenament pe zi, așa era discuția despre volei. Apoi am ajuns la CSM București, unde se făceau două pe zi, volumul era mult mai mare, era o echipă formată din mai multe culturi, avem colege japoneze, olandeze, de la fiecare aveai ceva de învățat, cu siguranță nivelul a crescut. La Dinamo trăgeam pentru locurile 5-6, iar la CSM trebuia să câștigăm titlul, eram acolo 1-2. În Italia e cu totul altceva, muncă, foarte multe ore petrecute în sală, foarte multă organizare, foarte multă minuțiozitate, asta mi-a plăcut. Campionatul italian este cel mai frumos din lume.

+15 FOTO

O perioadă dificilă

- Care a fost primul impact la ajungerea în Italia?
- E o chestie diferită, și azi când mă gândesc cum a fost și cum este acum, sunt foarte familiarizată cu Italia. Sunt unii italieni care spun că nu mă percep ca pe o străină, ci ca pe una de-a lor fiindcă eu m-am adaptat foarte repede și ușor, când am ajuns acolo a trebuit să iau permisul de conducere foarte rapid pentru că aveam nevoie. Locuiam în centrul orașului și sala era lângă oraș, nu puteai merge pe jos, m-am ocupat de treaba asta, am învățat foarte repede italiană. Prin prisma permisului mi-am făcut și carte de identitate a orașului respectiv, iubesc foarte mult Italia și îmi place să trăiesc acolo, destul de ușor și pentru părinții mei să vină, cu pandemia a fost altceva.

- În prima perioadă a pandemiei toată lumea vorbea de Cuneo și de problemele de acolo. Cum a fost?
- Foarte greu pentru că s-au întâmplat foarte multe lucruri, cu deplasări lungi, chiar înainte de meci ne-au anunțat că nu se joacă, am mai stat șapte zile în Italia, am văzut că situația nu e tocmai bună și le-am cerut celor de la club să-mi organizeze plecarea în România. Și a fost foarte dificil. Am făcut 30 de ore pe drum, am zburat din Franța, de la Nisa, am avut escală în Munchen, apoi am așteptat un zbor a doua zi, ultimul Munchen-București, am dormit în aeroport în acea noapte.

- Ce a fost cel mai înfricoșător?
- Că n-o să pot să ajung acasă, că o să rămân blocată, toată lumea era panicată în Italia, era absolut îngrozitor să ieși pe stradă, să vezi că nu circulă nimeni, că sunt ambulanțe peste tot, eu nu pot să înțeleg cum unii oameni nu au crezut în acest virus. Am ajuns în România pe 19 martie, de ziua tatălui meu, și am stat în carantină instituționalizată până pe 2 aprilie. Apoi m-a întors în Italia în iunie și părinții mei nu au mai putut veni până în decembrie pentru că era legea cu carantina dacă veneai din România.

- Ai avut COVID-19?
- Da, împreună cu toată echipă, cu excepția a trei fete, în octombrie 2020. Mergeam către un meci, a oprit autocarul pe autostradă pentru că testele pe care le făcusem înainte erau pozitive, am avut toate simptomele, două zile mi-a fost foarte rău, problema apoi a fost că timp de 22 de zile am fost tot pozitivă și chiar după ce am ieșit eu din carantină a început din nou lockdown-ul în Italia.

- Când a trecut frica aceasta de virus?
- Nu a trecut niciodată din punctul de vedere al sănătății, deși, sincer, coronavirsul mi-a dat așa o lecție, să nu asculți chestiile astea: că ești tânăr, nu pățești nimic, eu chiar m-am simțit foarte rău. Teama nu a trecut în totalitate pentru că noi am avut un sezon plin de dificultăți și cu probleme la Cuneo, era teama de a nu ieși din nou pozitivă, de a nu putea juca.

Altfel de cultură

- Ai mai făcut un pas, cu o echipă mai bună, ce așteptări ai?
- Nivelul a crescut și așteptările sunt mai mari. Busto a terminat pe locul 4, nu știm dacă o să jucăm în Ligă. Cuneo a terminat pe 7, cel mai bun rezultat de când e în prima divizie, ținând cont că e o echipă micuță. Mă bucur că am avut ocazia să joc acolo, a fost experiență frumoasă și am învățat multe. Acum, așteptările sunt mai mari, obiectivele sunt mai înalte și atunci o să trebuiască să mă adaptez, asta mi-am dorit și din momentul în care am primit oferta și am semnat contractul am știut că e alegerea potrivită.

- Adelina Ungureanu dacă merge pe stradă în București nu o cunoaște nimeni, în Cuneo te recunoștea lumea?
- Cu siguranță, este și o chestie diferită pentru că percepția despre volei din România este total diferită. În Italia majoritatea echipelor sunt în orașe mai mici. Am rămas impresionată de fanii care susțin fiecare echipă, merg în deplasări, au tricouri, vorbesc cu jucătoarele. Este un lucru foarte important când ajungi la o echipă din Italia să știi să comunici cu fanii, ei te ajută, suportul lor e importantă. Am trăit asta pe pielea mea, la Cuneo am întâlnit niște fani minunați, care m-au ajutat, nu neapărat legat de volei, ci cu un sfat.

- În alte sporturi, povesteau că fanii le aduceau mâncare gătită sau prăjituri.
- Da, și la noi la fel. S-a întâmplat de multe ori la antrenamente să vină cineva cu o tavă de prăjituri sau să ne aducă flori. S-a întâmplat să organizăm cine sau ei să ne invite la cină la ei, ca echipă.

- Aveți un antrenament în sala de față și unul pe teren, când intri în sala de forță te gândești că dacă lucrezi cu o ganteră mai mare o să arăți ca un halterofil?
- Nu există această impresie la nivelul la care vorbim acum, pregătirea fizică e importantă, dacă nu ești pregătit fizic nu poți să duci un meci întreg la nivelul acesta. De la pregătirea fizică pleacă totul, îmi place să merg, să ridic greutăți mari, în primul rând e necesar și apoi e frumos, relaxant.

- Ai avut timp și de altceva în Italia, care e o țară foarte frumoasă, ai putut să o vizitezi?
- Da, Italia e superbă, ador să locuiesc acolo. Cuneo e un oraș foarte bine poziționat, foarte aproape de mare și de munte, dar și de granița cu Franța. De fiecare dată când am avut timp am mers și am vizitat multe locuri. Vreau să ajung în Venezia acum.

Grupul care promite

- Cum e legătura cu echipa națională?
- Mie întotdeauna mi-a plăcut să vin la lot, am participat la toate categoriile de vârstă și sunt obișnuită cu genul acesta de activități, să am mereu verile ocupate, să fiu cu naționala și chiar m-am bucurat anul acesta că reușim să facem ceva și acum văd schimbări. Suntem un grup unit, care se înțelege.

- Au venit jucătoare care deja evoluează la formații din străinătate, pare o echipă de perspectivă...
- Da, este, la antrenamente se vede o dorință mai mare de a face mai bine, de a fi și mai bun, de a construi o echipă solidă care să se bată cu cele mai bune. Eu îmi doresc foarte multa ca echipa națională să crească, să joace în competiții mai bune, să aibă un clasament mai bun și să ajungem la competiții internaționale.

Îmi place să citesc, să mă plimb și să ascult muzică sau să stau cu colegele mele, sunt și momente când vreau să fiu singură, dar și când îmi place să am companie bună
- Adelina Ungureanu

- E mai ușor că ai un antrenor italian la echipa națională?
- Da, mi-e mai ușor din multe puncte de vedere, acum doi ani, când am fost la națională și a fost prima experiență alături de dumnealui, nu eram obișnuită cu stilul italian, nu înțelegeam de ce sunt lucrurile diferite, acum, jucând de doi ani în Italia, absolut tot ce făcea, ne expunea, tot ce voia să ne învețe înțeleg, sunt obișnuită acum cu un anumit tip de antrenamente. Și mi-e ușor și din punctul de vedere al vorbitului. Mi-e mai ușor să vorbească în italiană decât în engleză.

- La echipa națională se spune că împlinirea vine dacă joci la JO...
- Ar fi un vis, mi-e greu să mă gândesc la o chestie de un asemenea nivel, dar e un început. Este o vorbă: un obiectiv trebuie să te sperie un pic înainte să ți-l propui. Ar fi ceva extraordinar, mi se face pielea de găină când vorbesc despre așa ceva.

- Cât de motivant este că veți juca meciuri la CE în România?
- Nu știm încă dacă vor fi fără spectatori, noi ne-am dori cu fani, chiar și la o capacitate redusă, pentru că e cu totul un alt sentiment când sunt ei în sală. Am avut un an fără fani, bine, în Italia mereu aveam sala plină și era o atmosferă foarte frumoasă. Da, cu siguranță e frumos că o să jucăm la Cluj, e un lucru care ne motivează pe toate, vrem să fim cât mai bune, mai ales că suntem țara organizatoare. Sper să facem o figură frumoasă.

Obiective îndrăznețe

- Cum e viața la 20 de ani?
- Fac 21 de ani în iulie. Cu toate astea mă simt o persoană foarte matură, foarte conectată la realitate, viața din păcate nu este roz, poți să o privești așa în anumite momente, dar eu cred că și celelalte aspecte fac parte dintr-un parcurs normal și nu vreau să trăiesc viața tot timpul roz.

- Care e target-ul tău în următorii ani?
- Să câștig neapărat Liga Campionilor, nu doar o dată, de mai multe ori dacă se poate, și să joc la cele mai bune echipe din lume.

- Asta înseamnă să te muți din Italia sau nu neapărat?
- Vedem la momentul respectiv, vreau să fiu în topul jucătoarelor în circulație și să joc la cele mai bune echipe.

Slăbiciune pentru mere și salate

Voleibalista în vârstă de 20 de ani e foarte atentă la alimentația sa. „Gătesc, dar nu pentru concursuri culinare, ci doar pentru a-mi asigura o alimentație sănătoasă. În România aveam masa asigurată, în Italia trebuia să mergem noi la un restaurant. Eu sunt și vegetariană, nu mănânc carne de doi ani și un pic. A venit pur și simplu, nu mi-a mai plăcut carnea. Mă simt foarte bine, am o alimentație bazată pe legume și din plante poți să-ți iei proteina", a dezvăluit ea. 

Totuși, care e plăcerea ei vinovată? „Când eram mică dulciurile, dar acum nu am vreuna. Îmi plac merele, aș mânca tot timpul, și salatele". 

România, Italia, Norvegia

Adelina adoră să călătorească, iar la provocarea de a face un Top 3 al țărilor vizitate, ea a a oferit o variantă surprinzătoare. 

„România e pe primul loc, cu zona Moldovei, este absolut superbă, am fost de multe ori pentru că locuiam în apropiere, le recomand oamenilor să meargă să vadă. Apoi cu siguranță Italia, că peste tot este ceva frumos de văzut. Și aș pune și Norvegia în acest top pentru că mi-a plăcut foarte mult stilul de viață de acolo, curățenia, am fost în Kristiansand, nu pot să spun că am văzut alte orașe, dar acolo mi-a plăcut mult", a spus ea.

Interzis la schi

Adelina preferă muntele, dar nu să urce pe vârfuri, ci să se plimbe prin micile orașe de la poalele lor. Tot legat de munte, ea duce dorul schiului, însă faptul că e voleibalistă profesionistă o împiedică să practice acest hobby. 

„Îmi lipsește foarte mult, dar sunt contracte în care se precizează lucruri de genul acesta. Dacă ești sportiv profesionist nu ai voie să practici sporturi care îți pun în pericol sănătate pentru că riști inutil. Eu sunt foarte legată de schi pentru că de la șase ani până la paisprezece ani am schiat în fiecare iarnă, mergeam în străinătate cu părinții mei pentru acest lucru". 

Nu pot spune că am o prietenă foarte bună în volei, încerc să mă înțeleg bine cu toată lumea. Țin legătura cu mai mule fete
- Adelina Ungureanu

Fără tocuri

Ca oricărei sportive, Adelinei îi place să lase echipamentul deoparte și din când în când să fie altfel. "Îmi place să mă îmbrac și elegant, în rochie, nu port tocuri pentru că oricum sunt foarte înaltă, am 1,89 m. Deja lumea se uită la mine să vadă dacă am tocuri. Asta se întâmplă la persoanele din afara voleiului, pentru că în acest sport toți sunt înalți", a mărturisit ea. 

Caută soluții

Adelina a povestit ce face atunci când lucrurile nu-i ies tocmai cum și-ar dori pe teren. "Încerc să-mi păstrez calmul de fiecare dată, dar dacă nu-mi iese ceva, nu mi se instalează starea de frică, ci vreau să corectez acel lucru, încerc să compensez cu altceva. De exemplu, am avut un meci în care nu reușeam să atac bine, chiar anul acesta în tur, am ieșit în setul doi de pe teren, după care am reintrat în setul patru și tot așa, nu-mi reușea atacul, nu puteam să pun mingea jos, dar m-am concentrat pe alte lucruri, am încercat să ajut echipa în faza defensivă, am făcut puncte importante cu blocajul și cu serviciul. E un lucru pe care vreau să-l fac caracteristic, să găsesc un echilibru, să fiu acolo, chiar dacă nu e cea mai bună zi a mea", a dezvăluit ea. z

Muzică de toate felurile

Adelina Ungureanu spune că nu prea merge prin cluburi, dar se bucură de muzică atunci când merge cu mașina. "Depinde de starea de spirit pe care o am. Îmi place foarte mult muzica clasică, muzica mai veche, a anilor '90, și cea italiană, pentru că așa am învățat mai ușor limba. Îmi doresc să merg la un concert la Andrea Bocelli, dar nu știu când vor începe să se țină din nou cu toată această situație", a spus ea. z

Părinții mei au practicat amândoi voleiul, tata nu la un nivel atât de înalt precum mama mea, el s-a lăsat un pic mai devreme a făcut și ceva box, dar ambii au activat în domeniul sportului și încă o fac
- Adelina Ungureanu

Inspirată de un fenomen

Românca spune că nu a avut vreun idol atunci când era mică în sportul pe care-l practică, iar lucrurile nu s-au schimbat nici acum. "Eu vreau să fiu eu, nu vreau să copiez pe nimeni, sunt jucătoare de la care pot învăța, dar pentru mine jucătoarea care este efectiv un fenomen este italianca Paula Egonu. E absolut uimitor ce poate să facă, dacă la 22 de ani ea scrie istorie pentru volei în momentul de față", a explicat Adelina. z

În general e greu să găsești timp liber, ca voleibalist, ca sportiv trebuie să te ții mereu în priză. E greu cu vacanța, mai ales că pe lângă echipa de club eu mă prezint și la națională, cu toate acestea, anul ăsta am reușit să stau o lună cu familia 
-  Adelina Ungureanu

Mereu eu îmi doream să călătoresc, am mers și cu colegele de la volei. Anul acesta nu ne-am distrat în niciun fel. Ne-am mai strâns acasă la vreo colegă, dar anul acesta a fost doar despre volei 
- Adelina Ungureanu

TURNEU 1 GOLDEN LEAGUE, Cluj-Napoca – BT ARENA

  • 28 mai, ora 17.00: România – Franța
  • 28 mai, ora 20.00: Spania – Azerbaidjan
  • 29 mai, ora 17.00: Azerbaidjan – România
  • 29 mai, ora 20.00: Spania – Franța
  • 30 mai, ora 17.00: România – Spania
  • 30 mai, ora 20.00: Franța – Azerbaidjan

Citește mai multe știri din sport: 

Ghinion pentru Raul Badiu în Mondialul de Raliuri din Portugalia » Andre Villas Boas, fostul antrenor al lui Chelsea, debut incredibil la etapa din WRC

Daniel Dobre, informații despre recuperarea Simonei Halep » Ce spune despre participarea la Wimbledon și Jocurile Olimpice

Playtech: Cel mai POLUAT oraș din România e și din Europa! Surpriză colosală: nu, nu e vorba de București VIDEO


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează