SPORTURI  »  VOLEI  »  NAȚIONALA FEMININĂ

OFICIAL Naționala feminină de volei a României are un nou selecționer

Antrenorul spaniol, Guillermo Naranjo Hernandez (44 de ani), este noul selecționer al naționalei feminine de volei a României // Foto: Facebook Federația Română de Volei
Antrenorul spaniol, Guillermo Naranjo Hernandez (44 de ani), este noul selecționer al naționalei feminine de volei a României // Foto: Facebook Federația Română de Volei

Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 februarie 2022 15:08 / Actualizat miercuri, 23 februarie 2022 15:22

Antrenorul spaniol Guillermo Naranjo Hernandez (44 de ani) este noul selecționer al naționalei feminine de volei a României.

Ibericul are ca obiectiv calificarea României la turneul final al Campionatului European din 2023. Guillermo Naranjo Hernandez a semnat un contract valabil un an cu Federația Română de Volei, cu opțiune de prelungire, în cazul în care își va îndeplini obiectivul.

Gigi Becali, dialog aprins, în direct, la TV: „Spuneți o prostie mare cât casa! Mor oameni din cauza unor «șoșocari» din ăștia!”
SCANDAL
Gigi Becali, dialog aprins, în direct, la TV: „Spuneți o prostie mare cât casa! Mor oameni din cauza unor «șoșocari» din ăștia!”

Cine este noul selecționer al naționalei feminine de volei?

Numirea lui Guillermo Naranjo Hernandez vine în urma demiterii italianului Luciano Pedulla, considerat responsabil pentru prestația neconvingătoare a tricolorelor la Campionatul European din 2021. Ibericul recunoaște că este o persoană temperamentală, care trăiește la intensitate maximă fiecare moment al jocului.

Sunt o persoană temperamentală. Cred că m-am schimbat puțin cu trecerea timpului. Mi-a fost greu să-mi șterg din minte gândirea de jucător, așa că uneori mă surprind urmărind un meci din postura de jucător, nu de antrenor. Analizez foarte mult strategia de joc, sunt foarte dedicat echipei mele. 

Concluzionând, trăiesc fiecare fază de joc și tot ce stă în puterea mea să fac pentru echipă, fac. 

Stilul meu preferat de joc e cel rapid. Stilul exploziv, dinamic și jucătoare care adoptă stilul ofensiv rapid – asta-mi place! Iar jucătoarea mea ideală e una rapidă. Nu-mi place tipul de jucătoare înaltă și lentă, mie-mi plac cele dinamice, nu neapărat înalte, de 1,85 m – 1,95 m și rapide mai degrabă decât de 2,10 m și lente.
Guillermo Naranjo Hernandez, selecționerul naționalei feminine de volei a României

Nu este prima experiență în țara noastra pentru antrenorul iberic, care a pregătit-o pe CSM Târgoviște, în sezonul 2017/18, când echipa a încheiat pe locul 4.

„Am antrenat aici un an și a fost unul dintre cei mai frumoși ani ai carierei, pentru că am întâlnit oameni deosebiți. Imediat ce am pus piciorul în România, aceleași frumoase impresii, oamenii la fel de drăguți, domnul președinte, oamenii din federație… E un început foarte bun. 

România are un viitor foarte frumos în volei, are multe jucătoare tinere care, sub îndrumarea corectă și cu sprijinul federației – și văd că noua conducere vrea să facă multe lucruri frumoase – pot avea un viitor strălucit”, a declarat Guillermo Naranjo Hernandez, noul selecționer al naționalei feminine de volei a României, la conferința de presă.

Tehnicianul spaniol le-a mai pregătit pe Allianz MTV Stuttgart (2013-2017 / Germania), Enea PTPS Pila (2018-2019 / Polonia), SC Potsdam (2018-prezent / Germania) și naționala Greciei (2018-2021). Guillermo Naranjo Hernandez a cucerit de două ori Cupa Germaniei (2015, 2017), Supercupa Germaniei (2016) și o medalie de argint la Jocurile Mediteraneene (2018). Ibericul a mai reușit trei clasări pe locul secund în campionatul Germaniei, cu Allianz MTV Stuttgart.

La începutul lunii mai va avea loc prima acțiune a noului selecționer, când se va pregăti participarea la meciurile din Golden League, după care, în vară vor avea loc și calificările pentru Campionatul European. Până atunci, el își va definitiva și staff-ul, care va fi format din români, cerință impusă de FRV. Singura excepție o va face preparatorului fizic, care e grec, și a fost cerut cu insistență de noul selecționer.

Citește și alte știri din volei:

Mișcările incredibile prin care a vrut să distragă atenția în meciul din Liga Campionilor » Ce a urmat: „Sunt copleșită”

Arcada Galaţi, campioana României, eșec în turul „sferturilor” Cupei CEV, în fața gigantului Skra Belchatow

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează