FOTBAL  »  Superliga  »  STELISTI.RO

A luat MM trofeul acasă?

Articol de - Publicat sambata, 11 octombrie 2008 00:00

Şefii Stelei îl bănuiesc pe fostul manager al clubului că n-ar mai fi restituit cupa oferită de LPF pentru cîştigarea campionatului din sezonul 2005-2006

Muzeul pe care Steaua îl face chiar la tribuna oficială a stadionului din Ghencea e aproape gata. Şefii roş-albaştrilor strîng de ceva vreme trofeele care vor fi expuse în vitrină, însă printre cele care lipsesc e şi cupa pe care Steaua a primit-o în iunie 2006, cu ocazia cîştigării titlului cu numărul 23.

Cei din Ghencea bănuiesc că trofeul s-ar afla în posesia fostului manager general al clubului, Mihai Stoica, plecat din primăvara lui 2007 de la club. Ei susţin că MM ar fi luat acea cupă acasă chiar imediat după cîştigarea campionatului şi n-ar mai fi adus-o înapoi la stadion, nici în urma rupturii dintre el şi Steaua.
Mai mult, unii dintre foştii colaboratori ai lui Mihai Stoica în Ghencea au povestit că fostul manager ar ţine trofeul respectiv chiar pe noptiera din dormitorul său. MM n-a dorit ieri să comenteze pe marginea acestui subiect.

MM: "Ideea cu muzeul îmi aparţine"
Fostul manager general al Stelei, acum în aceeaşi funcţie la Unirea Urziceni, a comentat iniţiativa de înfiinţare a muzeului clubului, acesta urmînd să fie deschis oficial în luna decembrie. "Este o idee foarte bună, bineînţeles că ştiu despre ce e vorba pentru că eu am fost cel care a iniţiat proiectul", a declarat ieri Mihai Stoica. (Cătălin Popescu)

Primul trofeul îl ţinea pe birou
Cît timp a ocupat funcţia de manager general al Stelei, Mihai Stoica a preferat să ţină primul trofeu cîştigat în Ghencea, cel acordat pentru titlul cu numărul 22, din vara lui 2005, pe biroul său de la tribuna oficială a stadionului. Mai mult, MM a decorat biroul în roşu şi albastru, culori care se regăseau pînă şi pe jaluzelele de la geam.

18 luni au trecut de cînd Mihai Stoica a părăsit-o pe Steaua, club la care a activat în perioada 2002-2007

Citește și:
Dorinel Munteanu a semnat! Vestea primită chiar la prezentarea oficială: „2 milioane de euro, controlează tot”
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (8)
 •  11 Octombrie 2008, 13:36

Noh tre sa-l intelegeti .. avea si el nevoie de o vaza pentru flori

 •  11 Octombrie 2008, 13:22

Daca si trofeele unui club plin de glorie ajung sa fie detinute "pe persoana fizica" e grav. Chiar nu se poate schimba nimic la tara asta? Chiar toate porcariile trebuie sa se intample? Parca am fi bananierii Europei!

 •  11 Octombrie 2008, 11:44

Greu de crezut asemenea baliverne . Un asemenea trofeu se tine in vitrina clubului, daca acesta se respecta. Ce greata mi se face cand mai aud de becali si de steaua!

Vezi toate comentariile (8)
Comentează