FOTBAL  »  Superliga  »  CFR - DINAMO 1-0

En garde!

Articol de - Publicat duminica, 19 octombrie 2008 00:00

Aceasta este filosofia antrenorului de la Bordeaux: "Ca să cîştigi, trebuie să ataci, să joci fotbal, nu să-l refuzi"

Noul Bordeaux e imaginea reflectată a lui Laurent Blanc. "Atacul este esenţa", afirmă antrenorul, care nu îşi baricadează niciodată echipa în propriul careu. "Cazematele n-au ce căuta în sport, fotbalul trebuie jucat, nu refuzat! Aceasta e cheia performanţei". El le-a insuflat girondinilor plăcerea ofensivei. Aşa va fi cu CFR, şi pe 22 octombrie, şi pe 4 noiembrie, fiindcă Blanc nu pleacă la "naţională", cum se zvonea la un moment dat. Domenech a fost reconfirmat, aşa că tot Laurent va fi pe bancă în faţa trupei internaţionale din Gruia. ;)

Poate fi rău pentru Trombetta şi Trică sau, din contră, poate fi bine. Filosofia francezilor nu se modifică. Cu Blanc, vor mereu spectacol, goluri, riscînd de multe ori. Vor continua la fel, chiar şi după 0-4 cu Chelsea şi 1-3 cu AS Roma. Feroviarii pot profita, ca pe "Olimpico".

Alex Ferguson: "Vei fi un mare tehnician"
Cum de este atras Blanc, fostul "Preşedinte" al apărării Franţei, campioană absolută între 1998 şi 2000, de poarta adversă? "Ca jucător, adoram să mă implic, să pasez, să driblez, să dau goluri". A marcat de 16 ori în 96 de meciuri pentru "cocoşii galici", inclusiv primul "gol de aur" din istoria Mondialelor. "Încă de atunci îmi conduceam echipa de pe teren". Amănunt observat de Sir Alex Ferguson, managerul lui Man. United, care, în 2003, în ziua cînd Laurent s-a retras, i-a mărturisit: "Ai fost un playmaker din centrul defensivei. Rămîi acelaşi, nu renunţa la idealul tău! Vei fi un mare tehnician". "Aveam 37 de ani, acum am 42 şi nu m-am schimbat", anunţă Blanc.

Cel mai bun
În iulie 2007, la prima şedinţă în vestiarul lui Bordeaux, a zis: "Băieţi, de azi ne vom bucura de fotbal. Iar fanii vor fi fericiţi". În acel sezon, întîiul ca antrenor profesionist pentru "Lolo", les Girondins au fost singurii care s-au bătut cu Lyon. "Echipa care are posesia mingii nu învinge întotdeauna, dar are o şansă în plus", e convins Blanc. :)

A fost pe locul 2 în cele din urmă, după Lyon, însă i-a cucerit pe suporteri, exact cum prevăzuse. "Clasă şi modestie. Aura formidabilă a lui Laurent, ideile lui novatoare au transformat-o pe Bordeaux". Asta cred susţinătorii vişiniilor despre LB, declarat cel mai bun antrenor al stagiunii trecute în Ligue 1.

700 de mii de euro este salariul anual al lui Blanc la girondini

"Trebuie să fii concentrat 90 de minute. Trebuie să ai acea agresivitate pozitivă. Trebuie să fii performant tactic, tehnic şi fizic. Altfel nu poţi cîştiga"
Laurent Blanc, antrenor Bordeaux

"Calităţile tehnice şi fizice sînt importante, dar eu caut în primul rînd jucători cu un psihic puternic. Contează cel mai mult"
Laurent Blanc, antrenor Bordeaux

"Vrea să riscăm"
Cum îl caracterizează jucătorii pe Laurent Blanc? Iată ce spune mijlocaşul brazilian Wendel: "Antrenorul ne-a zis din prima zi cînd ne-am întîlnit să ne asumăm riscuri, chiar dacă asta înseamnă ca uneori să pierdem mingea. :O Cuvintele lui ne-au dat mare încredere".

Citește și:
„Camuflată” pentru pârtie, o recunoști? Basmul anului 2025 în tenis: cel mai bun loc din carieră și zeci de sponsori care „roiesc”
Tenis

Începe agitația la FCSB » Pe cine sacrifică formația campioană după ultima decizie a lui Becali
Superliga

Cristina Laslo, interviul finalului de an: „Lumea e razna, așa am votat!” » Despre conflictul cu Pera: „Singurul cuvânt!” + abordează un subiect tabu în România: „Nu sunt împotriva unei relații cu o fată”
Handbal

Nu Vătăjelu! El este fundașul român transformat într-o prioritate la Dinamo
Superliga
Nu Vătăjelu! El este fundașul român transformat într-o prioritate la Dinamo
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Bolojan permite ministerelor să-și ia mașini de peste 1.600 cm³ și 23.000 euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Primul abandon în Liga 2! Finanțatorul nu va mai sprijini clubul din 2026: „Mă retrag, nu mai pot ajuta echipa!”

Piero Ferrari, cadou de 32 de milioane de euro pentru soția Romina Gingașu

Comentarii (5)
 •  19 Octombrie 2008, 11:07

Bordeaux n-ar nici o sansa in fata CFR-ului, isi fac curaj singuri.

 •  19 Octombrie 2008, 10:42

si pesseiro ia un milion... imi e scarba

 •  19 Octombrie 2008, 03:18

poate da dracu si nu ii tratati cu seriozitate pe francezi! daca nu castigati cu astia, rezultatele din meciurile de pana acum sunt in zadar!!! 4 puncte macar din ambele meciuri cu francezii si v-ati scos!!!!!!!!! TRATATI MECIUL CU SERIOZITATE MAXIMAAA!!! MARE ATENTIE!!! ...SI MULT NOROC!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează