FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVAMAXIMA.RO

Mititelu: "Decepţie a fost meciul cu Dinamo, pentru că m-am simţit frustrat"

Articol de GSP - Publicat luni, 29 decembrie 2008 00:00

Patronul Universităţii spune că victoria de la Urziceni a fost cea care i-a dovedit încă o dată că trupa lui Nicolo Napoli se află pe drumul cel bun.

"Un meci care m-a făcut să simt că sîntem pe drumul cel bun şi că ce sper eu de la echipă este ceea ce se întâmplă a fost cel de la Urziceni, unde am învins o echipă foarte puternică şi unde am dat dovadă pe alocuri că avem un potenţial uriaş. Am revenit după 0-1 cu Urziceni, care este o formaţie foarte grea. Am revenit ca o mare echipă. Pînă am marcat golul doi am fost peste adversar, am avut o perioadă de 30 - 40 de minute în care am dominat adversarul.

Decepţie a fost meciul cu Dinamo, pentru că m-am simţit frustrat. În prima repriză trebuia să avem două - trei goluri marcate, în repriza secundă chiar dacă nu am jucat la fel de bine, totuşi, am avut momente când i-am băgat în colţ, simţeam că putem să îi egalăm. Am avut ocazie de meci egal, însă nu a fost să fie. Un punct cu Dinamo valora mult mai mult”, a declarat Adrian Mititelu.

Sursa: Ediţiero

Citește și:
Reghecampf îi cere lui Becali să semneze acum cu fotbalistul!
Superliga

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”
Tenis

Gardoș, manager general la Chindia, a pus o poză cu protocolul de la Dinamo: „Bun”
Cupa Romaniei
Gardoș, manager general la Chindia, a pus o poză cu protocolul de la Dinamo: „Bun”
Cornel Dinu, declarații tulburătoare după ce și-a scos vila la vânzare: „Sunt la pământ! Bestia aia îmi cere 30.000 de euro”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează