FOTBAL  »  Superliga  »  ETAPA A 33-A

Gaz Metan are şanse tot mai mici de a se salva de la retrogradare, după 0-2 cu Farul

Articol de GSP - Publicat sambata, 30 mai 2009 00:00

Farul s-a impus lejer în meciul de pe teren propriu cu Gaz Metan, datorită celor două goluri reuşite în prima repriză de Gerlem şi Voiculeţ. Echipa de la malul mării a început ami bine, dar la prima acţiune a medieşenilor, Bud a reuşit să înscrie. Golul a fost însă anulat eronat pe motiv de offisde.

În partea a doua, elevii lui Pustai au dominat, dar nu au reuşit să străpungă apărarea constănţenilor. Gaz Metan are astfel şanse destul de mici de a se salva de la retrogradare, avînd cu trei puncte mai puţin decît Poli Iaşi.

Ratare Voiculet

Ocazie Bacila

Gol anulat Bud

Ocazie Bacila

Gol Gerlem, Farul - Gaz Metan 1-0

Gol Voiculet, Farul - Gaz Metan 2-0

Ocazie Todea

Ratare Alibec

Citește și:
Pus pe liber, Elvir Koljic semnează » Va fi coleg cu un alt fost rapidist
Superliga

Soția lui Andrei Ivan a încins Instagramul din Vietnam. Apariția provocatoare care a atras toate privirile
Stranieri

Luat la ochi de Gigi Becali chiar la debutul pentru FCSB, Boutoutaou a reacționat: „Sincer, nu mă așteptam”
Conference League
Luat la ochi de Gigi Becali chiar la debutul pentru FCSB, Boutoutaou a reacționat: „Sincer, nu mă așteptam”
Reacție virulentă după rușinea FCSB - Auda 2-3: „Labonne? Boutoutaou? La banii ăia se putea găsi ceva mai de calitate. Sunt subțiri”

FOTO Gară istorică din București este demolată
Profit.ro
FOTO Gară istorică din București este demolată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

În iulie 2026, un vlogger a petrecut o zi Cernobîl » Șocat de ce a găsit la bazinul de înot al „orașului fantomă”

O minge în cap i-a schimbat destinul! Cum a ajuns Ștefania Uță campioană europeană și speranța României la Jocurile Olimpice

Comentarii (25)
 •  31 Mai 2009, 14:37
Postat de pe 31 Mai 2009, 13:43

GAZUL RAMANE IN LIGA I, DE UNDE O FI SCOS GSP POVESTEA ASTA CU RETROGRADAREA ?! MECI EGAL CU CFR IN ULTIMA ETAPA SI GATA DISCUTIA. FARUL NU PRIMESTE NIMIC DE LA TAS (CA SI TIMISOARA, DE ALTFEL), ASTEA CU TAS-UL NU SUNT DECAT NISTE POVESTI TIP IOANITOAIA AND CO. LOCUL LUI DELTA TULCEA ? MAI E SI PLOIESTIUL PE ACOLO, TOTUSI. ORICUM, AR FI BINE SA NU RETROGRADEZE NICI FARUL, DESI NU ARE NICI PE DEPARTE VALOAREA MEDIASULUI.

Corect .. e mult mai buna ... gazul a avut ieri 2 faza de poarta .. si farul pe putin 10 .. ai dreptate Farul nu e de valoare gazului .. ci mult peste .

 •  31 Mai 2009, 13:43

GAZUL RAMANE IN LIGA I, DE UNDE O FI SCOS GSP POVESTEA ASTA CU RETROGRADAREA ?! MECI EGAL CU CFR IN ULTIMA ETAPA SI GATA DISCUTIA. FARUL NU PRIMESTE NIMIC DE LA TAS (CA SI TIMISOARA, DE ALTFEL), ASTEA CU TAS-UL NU SUNT DECAT NISTE POVESTI TIP IOANITOAIA AND CO. LOCUL LUI DELTA TULCEA ? MAI E SI PLOIESTIUL PE ACOLO, TOTUSI. ORICUM, AR FI BINE SA NU RETROGRADEZE NICI FARUL, DESI NU ARE NICI PE DEPARTE VALOAREA MEDIASULUI.

 •  31 Mai 2009, 01:32

sa va zic io cum sta treaba deci locurile 14 iasi, 15 medias, 16 farul ....etc... insa gaz metan si farul vor juca si la anu in liga1, deoarace , gaz metan va rmane pt ca argeul va fi retrogradata si merita asta pt ca a castigat puncte nu tocmai pe mijloace fotbalistice, iar farul va cumpara locul pt care se bate delta tulcea, care trage pt farul, ce e asa de greu? si apoi promovatele, simplu nu, de ce sta gazu si faru asa linistiti, pt ca lucrurile sunt aproape clare...va salut

Vezi toate comentariile (25)
Comentează