FOTBAL  »  Superliga  »  NEGOCIERI

Contract pe doi ani

Articol de , - Publicat marti, 16 iunie 2009 00:00

Moţu’ a ajuns aseară la Bucureşti şi a parafat contractul cu Dinamo

Ioan Ovidiu Sabău a sosit aseară în Bucureşti pentru a discuta şi faţă în faţă cu Cristi Borcea, convorbiri ce s-au încheiat cu semnarea contractului pe doi ani. Discuţiile s-au întins pînă tîrziu în noapte, întrucît antrenorul de 41 de ani a vrut să primească garanţii ferme că se vrea un proiect serios la Dinamo. Locaţia a fost secretă şi fiindcă nu s-a reziliat contractul cu Mircea Rednic. Cel puţin pînă la miezul nopţii.

Şefii evită să oficializeze înţelegerea cu Moţu’, pentru a evita să intre într-un litigiu financiar cu Rednic, care poate solicita plata ultimului an de contract, adică 250.000 de euro. “Puriul” este acasă în Belgia şi aşteaptă mutările acţionarilor din ştefan cel Mare. Nu s-a aruncat să semneze cu Al Ettifaq, deşi arabii îi dau 800.000 de euro pe sezon. Mai are oferte din Qatar, din Franţa, de la Lens, dar nu va face nici o mişcare pînă nu va fi anun­ţat oficial că nu mai este antrenorul lui Dinamo. Lucru pe care acţionarii “cîinilor” îl întîrzie şi ei pentru a nu-i plăti daune contractuale.

Patronul Timişoarei, Marian Iancu, a încercat aseară să-l deturneze pe Sabău spre Banat, dar n-a reuşit. La Dinamo, Moţu’ va lucra începînd cu 25 iunie alături de secunzii Mircea Cojocaru şi Dan Didiţă.

 Sabău: "Nu mă sperie obiectivele care se vor fixa"  (video)


200.000 de euro pe sezon ar fi salariul lui Sabău  la Dinamo, plus diferite bonusuri de performanţă

INTERVIU CU IOAN OVIDIU SABĂU

Ioan Ovidiu Sabău: “Alegeţi: muncă sau distracţie!“

Neluţu a dezvăluit cum va decurge relaţia cu jucătorii

– Domnule Sabău, vă e teamă de miza pariului numit Dinamo? Pînă acum aţi fost 4 ani la o echipă liniştită, Gloria Bistriţa.
– Am jucat şi eu la nivel mare, aici şi în străinătate, e normal să existe presiune. Dar trebuie să lucrăm împreună, toţi. La Gloria am fost ajutat şi susţinut, sper să se întîmple acelaşi lucru şi la Dinamo. E bine că foştii jucători ai clubului sînt chemaţi cînd este nevoie de ei. Trebuie să fii ataşat şi cu inima, ca să faci treabă.

– Cum veţi colabora cu noii dumneavoastră elevi?
– Sînt şi antrenor dur dacă trebuie, ştiu să pun piciorul în prag. Voi pune jucătorii să aleagă între muncă şi distracţie. Eu cred că vom avea o relaţie foarte bună. Nu se poate cu compromisuri, tre’ să fim uniţi, să lucrăm împreună.

– Va avea timpul răbdare cu dumneavoastră în ştefan cel Mare?
– Îţi trebuie 2-3 ani să faci performanţă, dar la Dinamo nu pot şi nu voi cere perioadă de graţie.

“Mi-e dor de Dinamo, de derby-urile cu Steaua, de atmosfera din tribună, de meciurile din cupele europene”

Citește și:
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Dennis Man începe 2026 în forță! Gol și pasă decisivă, PSV și-a DEMOLAT adversara
Stranieri
Dennis Man începe 2026 în forță! Gol și pasă decisivă, PSV și-a DEMOLAT adversara
Poliția pe teren la meciul din „Liga Florilor” » Gheorghe Tadici s-a aflat în prim-plan
Handbal
Poliția pe teren la meciul din „Liga Florilor” » Gheorghe Tadici s-a aflat în prim-plan
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Profit.ro
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (40)
nli28
nli28  •  16 Iunie 2009, 16:35

sper sa faca treaba buna la dinamo. nici acum nu imi vine sa cred ca am pierdut campionatul!. va fi greu ca lumea sa mai vina la stadion. dezamagirea e mare.

 •  16 Iunie 2009, 16:23

nelutu are o solutie pt betivanii de la dinamo: ii converteste pe toti la pocaiti si uite asa alde torje si moti se vor lasa de shpritzuri :))

 •  16 Iunie 2009, 16:21

www.ro-online.ro/cyril21-10528.html castigati bani din nimicuri...accesati si vedeti

Vezi toate comentariile (40)
Comentează