FOTBAL  »  NATIONALA  »  MAX NICU DUPĂ PRIMA ÎNTÎLNIRE CU SELECŢIONERUL

Max Nicu: "Răzvan m-a impresionat"

Articol de - Publicat luni, 20 iulie 2009 00:00

Mijlocaşul Herthei spune că Lucescu jr. e un tehnician modern, foarte bine pregătit tactic: "Seamănă cu antrenorul meu de la club"

- Max, ai jucat o repriză cu Bursa. Să înţelegem că nu mai ai probleme cu glezna?
- Problemele n-au dispărut. Încă am dureri. Mă pregătesc şi joc cum pot, asta e, deocamdată.

- E aceeasi gleznă dreaptă la care ai avut probleme încă dinaintea debutului la "naţionala" României, cu Austria?

- Da, dar de data asta durerile sînt în altă parte. Au apărut după ce-am călcat greşit într-un amical pe care l-am jucat recent cu Wiener Neustadt.

- Zilele trecute te-ai întîlnit cu selecţionerul Răzvan Lucescu. Cum a fost?

 - Mai vorbisem la telefon, dar acum a fost prima oară cînd ne-am aflat faţă în faţă. Pot să spun că m-a impresionat.

- Adică?

- De fapt, trebuia să ne întîlnim la Budapesta, dar eu n-am putut ajunge. Faptul că s-a deplasat el în cantonamentul nostru din Austria arată ce mare respect poartă jucătorilor. M-a surprins plăcut.

"Nu mi-a dat garanţii"

 - Ce aţi discutat?

- Mi-a explicat strategia lui. Sistemul de joc pe care vrea să-l folosească, un 4-4-2, şi ce aşteaptă de la noi, mijlocaşii. E un tehnician modern. Foarte bine pregătit tactic. Seamănă cu antrenorul nostru de la Hertha, Favre.

- Ce aşteaptă de la tine?

- N-am intrat în detalii, a vorbit în general despre ceea ce le cere jucătorilor din linia mediană. Însă el ştie ce pot eu să fac pentru echipă, unde pot să evoluez.

- Ţi-a oferit vreo garanţie?

- Nu. Nici măcar nu mi-a spus dacă mă convoacă pentru amicalul cu Ungaria, din 12 august. Dar eu cred că, dacă sînt sănătos şi joc bine la Hertha, voi fi şi eu la Budapesta.

"Concurenţa e mare"

- Cu Lituania nu te-a chemat. Ai fost supărat?

- De ce să mă supăr? Vorbisem oricum în prealabil. Şi dacă m-ar fi chemat nu puteam să joc. Încă eram nerefăcut.

- Ce zici de mijlocaşii care au evoluat atunci?

- Am văzut prea puţin din meci ca să-mi pot face o impresie. Dar, oricum, îmi dau seama că bătălia pentru titularizare va fi mare.

Merge la Mutu şi Codrea
Discuţia cu Max nu a fost decît un episod din traseul lui Răzvan Lucescu, pornit prin Europa să-i urmărească pe "tricolori" în stagiile lor de pregătire. După ce sîmbătă s-a aflat la meciul dintre Craiova şi Lazio pentru a-i vedea pe oltenii Dănănae, Prepeliţă şi Florin Costea, dar şi pe romanul Ştefan Radu, selecţionerul se va întîlni cu Adrian Mutu şi Paul Codrea. Cu cei doi va fi faţă-n faţă la Cortina d'Ampezzo, unde Fiorentina, respectiv Siena se găsesc în cantonament.

7 minute. Atît a jucat Max pînă acum pentru "naţionala" Românei. Debutul şi l-a făcut cu Austria (1-2), în preliminariile CM 2010

28 de meciuri
(2 goluri) din 34 posibile a bifat Max Nicu în trecuta ediţie de campionat pentru Hertha Berlin

Citește și:
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
S-a făcut! Gigi Becali a aflat de la GSP primul transfer al verii la FCSB: „E posibil”
Superliga
S-a făcut! Gigi Becali a aflat de la GSP primul transfer al verii la FCSB: „E posibil”
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP

Comentarii (10)
 •  23 Iulie 2009, 09:43

REVINO-TI RAZVANE !

 •  21 Iulie 2009, 00:00

daca incepe si Razvan cu Pual Codrea m-am lamurit. Tipul ala este un impotent, n'are nici o valoare. Max Nicu, apare sa aiba calitati deci trebuie neaparat incercat. Dar nu 5 minute cum a facut im-Putzirka.

 •  20 Iulie 2009, 11:48

Razvan este intr-adevar omul care ne poate scoate din mocirla in care se zbate fotbalul romanesc, si nu numai...

Vezi toate comentariile (10)
Comentează