FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - CFR CLUJ 2-2

Gigi Becali: "Am dominat fizic şi tehnic, chiar dacă eram obosiţi şi CFR odihinită"

Articol de GSP - Publicat duminica, 09 august 2009 00:00

Finanţatorul Stelei, Gigi Becali, s-a declarat mulţumit de prestaţia echipei sale în derby-ul cu CFR Cluj, deşi gazdele n-au reuşit să se impună.

"Noi jucăm bine, dăm gol, iar pînă acum aveam probleme în atac. Acum avem probleme în apărare. Nu se simte absenţa lui Goian, foarte bine că a plecat.

Îmi trebuie viteză şi în apărare. Primul gol a fost un cadou dat de Ghionea. Nu se poate în halul ăsta, un jucător cu experienţă să fie depăşit aşa, de parcă Yssouf Kone ar fi un mare vitezist. Lipsa de experienţă va fi înlocuită cu vigoarea şi forţa echipei.

Am ştiut tot timpul că revenim, că mingea a fost tot timpul la noi. Ei doar au sclipit, s-a văzut că trăgeau de timp pe final. Noi jucăm din 3 în 3 zile, venim după oboseală şi jucăm cu CFR-ul, care vine după o săptămînă de odihnă.

Am dominat fizic şi tehnic şi din toate punctele de vedere. Dacă Bergodi mai are încă puţin curaj şi întinereşte şi apărarea, va fi cel mai mare antrenor", a spus Gigi Becali, la GSP TV.

VEZI AICI CE A DECLARAT BECALI

Citește și:
Negocieri în toi pentru transferul lui Darius Olaru! Gigi Becali a refuzat prima ofertă: „Să îmi dea 4,5 milioane”
Superliga

Farul - Chindia, finală pentru „supraviețuirea” în Superliga » Rezultat-șoc: oaspeții deschid scorul

Sorana Cîrstea și-a aflat adversara din „sferturile” Roland Garros » Ce a declarat românca: „Are un joc complet”
Tenis

Cine este blonda care s-a fotografiat cu Ion Țiriac în loja de la Roland Garros

Revolut anunță în România o schimbare la card.
Profit.ro
Revolut anunță în România o schimbare la card.
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Madalena, mesaj emoționant pentru cel mai faultat jucător din PSG - Arsenal: „A trebuit s-o facem din nou”

Direct în istorie! Doar un antrenor are mai multe Ligi ale Campionilor decât Luis Enrique

Comentarii (48)
 •  10 August 2009, 16:24

GIGI VA ZIS TOT MURA-N GURA

mich
mich  •  10 August 2009, 01:49

Nu-i adevarat. Steaua nu a dominat. CFR a dominat in mare parte prima repriza, in rest s-a jucat de la egal la egal. CFR a fost mai robusta, te lasa cu impresia ca poate inscrie oricand. Steaua a fost mai tehnica, cu o vointa mai mare (probabil ajutata de cauza terenul si fanii proprii). Ambele echipe au avut un joc tactic bun.

 •  10 August 2009, 01:43

Nu mai conteaza cine a dominat, per ansamblu e echitabil , dar eu stau si ma intreb CHIAR NIMENI NU SE INTREABA CE SE INTAMPLA CU RADA , care e peste Ghionea si Baciu ??? Asta nu mai e aparare!

Vezi toate comentariile (48)
Comentează