INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  RĂZBOIUL DINTRE REAL ŞI FEDERAŢIA PORTUGHEZĂ PENTRU RONALDO A AJUNS LA VERDICT

Vine?

Articol de GSP - Publicat miercuri, 11 noiembrie 2009 00:00

Starul lusitan e aşteptat azi la "naţională", deşi şi el, şi clubul madrilen insistă că, fiind accidentat, nu poate juca în "barajul" cu Bosnia

Astăzi se află cine va cîştiga conflictul dintre Real şi federaţia portugheză avîndu-l ca miză pe Cristiano Ronaldo. Convinşi că vor putea conta pe jucător, accidentat la glezna dreaptă, măcar în returul cu Bosnia, din barajul pentru CM 2010 (14-18 noiembrie), lusitanii vor ca el să se prezinte azi la lot, "în conformitate cu regulamentul FIFA".

Clubul madrilen nici nu vrea să audă aşa ceva. Chiar pînă la convocarea anunţată de selecţionerul Carlos Queiroz, oficialii din "Bernabeu" au zis că nu-l eliberează pe atacantul de 24 de ani. Ulterior, au expediat la Lisabona două buletine medicale, de la doctori diferiţi, în care se preciza clar că Ronaldo e, momentan, inoperabil.

Ba, şi Cristiano a trimis ieri federaţiei lusitane o scrisoare deschisă, în care a specificat că "nu sînt apt de joc, e mai bine să nu vin la reprezentativă. Pot fi consultat la Madrid". Degeaba însă. Replica a sosit ferm: "Miercuri, toţi jucătorii convocaţi vor fi supuşi unor examene clinice pentru a li se stabili starea fizică. Ronaldo nu face excepţie".

Sprijiniţi
Real a primit ajutor. "Ronaldo ar trebui să se odihnească şi să se recupereze bine", a zis Guardiola, antrenorul rivalei Barca, în timp ce şeful FIFA, Blatter, a indicat că "n-are rost să se rişte cariera jucătorului". Pînă şi sindicatul fotbaliştilor portughezi a reacţionat: "E vorba de sănătatea lui Cristiano, federaţia trebuie să înţeleagă!".

Modelul Roma
Madrilenii sînt susţinuţi de un caz asemănător. AS Roma a refuzat să-i lase pe Doni şi Juan la reprezentativa Braziliei, pentru testele cu Anglia şi Oman. Explicaţia: "Ambii jucători sînt accidentaţi şi rămîn la noi pentru tratament şi recuperare. Dacă medicii brazilieni vor să le verifice condiţia fizică, îi aşteptăm la Roma să o facă".

Citește și:
Dorinel Munteanu a semnat! Vestea primită chiar la prezentarea oficială: „2 milioane de euro, controlează tot”
Liga 2

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026

Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!

Comentarii (1)
 •  11 Noiembrie 2009, 09:41

pe marca.com scrie ca Ronaldo s-a intors la Madrid(deci a fost in Portugalia),dupa ce medicii nationalei portugheze au constatat accidentarea accidentarea nu este la glezna,ci la un os de la talpa piciorului,in partea superioara a acesteia

Vezi toate comentariile (1)
Comentează