Articol de GSP - Publicat joi, 26 noiembrie 2009 00:00
Rafael Nadal a ieşit din Turneul Campionilor de la Londra, spaniolul fiind învins după un meci dramatic de către rusul Nikolai Davidenko, în două seturi, 6-1, 7-6.
Nadal a pierdut fără drept de apel şi a devenit primul eliminat din competiţie. Campionul de la Wimbledon din 2008 a ajuns la tie-break în al doilea set, însă nu l-a putut cîştiga. Este a doua înfrîngere consecutivă în două seturi pentru spaniol.
"Să fii eliminat de la Turneul Campionilor, ei bine, acesta e tenisul, orice se poate întîmpla. Nu am venit la Londra cu încredere foarte mare în mine, iar în momentul cînd a trebuit să joc bine, nu am făcut-o. Am făcut greşeli, dar m-am şi luptat mult. Am încercat mereu să fiu cel mai bun, dar în aceste partide nu a fost de ajuns", a spus Nadal după înfrîngerea în faţa lui Davidenko.
Numărul trei mondial, Novak Djokovic, l-ar putea urma pe Nadal, după ce a pierdut cu suedezul Robin Soderling, tot în două seturi: 7-6, 6-1.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei