Articol de Cristi Preda (foto) - Publicat miercuri, 03 februarie 2010 00:00
În cimitirul ortodox Brăneşti, un fular cu emblema lui Dinamo indică locul unde Cătălin Hîldan, “Unicul căpitan” al roş-albilor, îşi are locul de veci. Dacă numele de pe cruce nu este complet vizibil din cauza fularului, mesajul de mai jos “Cîine pînă la moarte... şi dincolo” lămureşte pe oricine lîngă mormîntul cui se află.
Cristi (36 de ani), băiatul mai mare al familiei Hîldan, a fost în această dimineaţă la mormîntul fratelui său. A aprins o lumînare şi a sărutat poza de pe cruce. “De fiecare dată cînd îmi vizitez părinţii, trec şi pe la cimitir. Ei au un obicei aparte: în fiecare dimineaţă se scoală pe la ora 6:00 şi vin aici. Azi, Cătălin ar fi împlinit 34 de ani... dar, din păcate, n-a avut noroc. Mereu mă gîndesc cum ar fi fost ca el să traiască. Mi-ar fi plăcut să-i cunosc copiii, să-l am alături de mine”, spune Cristi Hîldan,.
“Singura mîngîiere a părinţilor mei şi a mea este aceea din momentele în care ne dăm seama că el n-a fost uitat. La cimitir vin oameni din toată ţara care îi aduc un omagiu. În urmă cu cîţiva ani, pe 5 octombrie, ziua în care el s-a stins, erau vreo 300 suporteri adunaţi, nu-mi venea să cred!”, îşi aminteşte Cristi.
În cimitirul ortodox Brăneşti, un fular cu emblema lui Dinamo indică locul unde Cătălin Hîldan, “ Unicul căpitan” al roş-albilor, îşi are locul de veci. Dacă numele de pe cruce nu este complet vizibil din cauza fularului, mesajul de mai jos “Cîine pînă la moarte... şi dincolo” lămureşte pe oricine lîngă mormîntul cui se află.
Cristi (36 de ani), băiatul mai mare al familiei Hîldan, a fost în această dimineaţă la mormîntul fratelui său. A aprins o lumînare şi a sărutat poza de pe cruce. “De fiecare dată cînd îmi vizitez părinţii, trec şi pe la cimitir. Ei au un obicei aparte: în fiecare dimineaţă se scoală pe la ora 6:00 şi vin aici. Azi, Cătălin ar fi împlinit 34 de ani... dar, din păcate, n-a avut noroc. Mereu mă gîndesc cum ar fi fost ca el să traiască. Mi-ar fi plăcut să-i cunosc copiii, să-l am alături de mine”, spune Cristi Hîldan,.
“Singura mîngîiere a părinţilor mei şi a mea este aceea din momentele în care ne dăm seama că el n-a fost uitat. La cimitir vin oameni din toată ţara care îi aduc un omagiu. În urmă cu cîţiva ani, pe 5 octombrie, ziua în care el s-a stins, erau vreo 300 suporteri adunaţi, nu-mi venea să cred!”, îşi aminteşte Cristi.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
