INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  LIVERPOOL-UNIREA 1-0

Ienei: "Li s-a simţit lipsa lui Varga şi Bălan"

Articol de GSP - Publicat joi, 18 februarie 2010 00:00

Emeric Ienei a comentat evoluţia Unirii în această seară pe Anfield Road, în meciul pierdut, 0-1, cu Liverpool, prin golul lui N'Gog din minutul 81.

"A rămas acel joc organizat pe care l-a lăsat Dan Petrescu, dar, din păcate, în atac nu am contat.
Ne-am bucurat dacă am putut trece de mijlocul terenului. Rezultatul e onorabil, dacă nu vedeam meciul, spuneam că e foarte bine.

Unirea a avut şi momente mai bune, poate dacă aveau o posesie mai bună. Depinde ce adversar ai, aşa că eu zic că şi-au făcut datoria, asta e valoarea echipei noastre. Nu am văzut diferenţe faţă de Unirea lui Dan Petrescu.

S-a simţit lipsa lui Varga şi a lui Bălan în mare măsură, poate cu ei ţineam mai mult mingea, să-i scoatem puţin din joc.

Mi-au plăcut fundaşii Unirii, în apărare au jucat bine, Liverpool nu şi-a creat ocazii foarte  mari. Arlauskis le-a dat un plus psihologic", a zis Ienei la sportro.

Citește și:
A fost rescrisă istoria handbalului! ULUITOR câte goluri s-au marcat în Franța - Portugalia: record pulverizat
Handbal

„Pablo Escobar al epocii moderne” a fost capturat » FBI l-a prins pe sportivul olimpic devenit cel mai mare traficant din lume
Altele

Daniel Bîrligea, scos la vânzare » Impresarul atacantului de la FCSB, anunț major: „Pentru jumătate din sumă”
Superliga

Șoc în Bundesliga: Bayern, bătută prima dată în acest sezon! Incredibil ce s-a întâmplat la ultima fază
Campionate

Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Profit.ro
Scumpirea călătoriei cu STB. LISTA noilor tarife aflată pe masă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”

Comentarii (1)
 •  19 Februarie 2010, 00:11

balan mare jucator. il baga titular in liga ca sa respecte contractul si il scotea dupa 20 de minute ca omu avea prea multe emotii ca sa poata da o pasa de 2 metri.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează