INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIERĂ ÎN ITALIA

Antrenorul lui Chievo suspendat pentru că a înjurat!

Articol de - Publicat marti, 02 martie 2010 00:00

Noua modificare de regulament făcută în Il Calcio a făcut prima victimă. Domenico Di Carlo intră în istorie ca primul antrenor suspendat pentru că a înjurat! Tehnicianul lui Chievo n-a fost sancţionat de arbitru în timpul meciului de duminică împotriva lui Cagliari (2-1), ci a fost judecat pe baza probei video.

 

Oficiali ai Procuraturii Federale prezenţi la Verona l-au surprins pe Di Carlo într-un moment de iritare şi l-au deferit spre judecare Comisiei de Disciplină. Iar şeful acesteia, Tosel, a decis după analizarea imaginilor să aplice litera regulamentului, interpretînd cuvintele rostite de tehnician prin citirea limbajului buzelor! Pentru asta, acesta a urmat un curs rapid de specializare. Tot cu o etapă de suspendare s-a ales Scurto (Triestina) în Serie B, în timp ce Marcolini, elevul lui Di Carlo la Chievo a scăpat basma curată, Tosel considerînd că reacţia nervoasă de la ieşirea din teren n-a conţinut expresii injurioase.

Citește și:
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Liga 2
Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
S-a făcut! Gigi Becali a aflat de la GSP primul transfer al verii la FCSB: „E posibil”
Superliga
S-a făcut! Gigi Becali a aflat de la GSP primul transfer al verii la FCSB: „E posibil”
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Noutati auto
Ce au remarcat nemții la noile Dacia: „De la «căruța Carpaților», la...”
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Profit.ro
Denza, marca premium a BYD, și-a deschis primele showroom-uri la doi pași de Porsche, pe care vrea să-i concureze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Cutremur: s-ar putea rejuca toate barajele! Au decis să meargă la TAS, după dezvăluirile GSP


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează