INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  FIORENTINA

Pantaleo Corvino: "Vedem ce decizie luăm cu Mutu! De-acum îi dăm credit lui Jovetici" ;)

Articol de GSP - Publicat joi, 29 aprilie 2010 00:00

Directorul sportiv al Fiorentinei, Pantaleo Corvino, a declarat că Adrian Mutu trebuie să conştientizeze daunele produse după ce a fost suspendat nouă luni pentru dopaj, informează site-ul violanews.com.

"Mutu trebuie să conştientizeze daunele produse. Decizia în privinţa viitorului său o vom lua împreună cu antrenorul Cesare Prandelli. Dar în viitor îi vom da mai mult credit lui Jovetici", a spus Corvino.

Fiorentina a anunţat pe site-ul oficial, că a depus o cerere la Colegiul Arbitral al Ligii Italiene privind o reducere semnificativă a salariului jucătorului Adrian Mutu, începând de la data de 19 aprilie, dată la care românul a fost suspendat nouă luni pentru consum de sibutramină.

De asemenea, în comunicatul citat se subliniază că Fiorentina i-a plătit integral salariul lui Mutu începând din ianuarie şi până la luarea acestei decizii.

Atacantul Adrian Mutu a fost suspendat nouă luni de tribunalul antidoping din cadrul Comitetului Olimpic Italian (CONI), după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină.

Mediafax

Citește și:
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Altele
Polivalenta de 5.000 de locuri din regiunea Moldovei e aproape de inaugurare! Vrea să organizeze o competiție importantă
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Superliga
Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”
Șumudică a auzit ce a declarat antrenorul lui Dinamo și l-a făcut pachet: „Băi, nea Campose, frână!” » Nicolescu era în studio și i-a răspuns: „Promit!”
Superliga
Șumudică a auzit ce a declarat antrenorul lui Dinamo și l-a făcut pachet: „Băi, nea Campose, frână!” » Nicolescu era în studio și i-a răspuns: „Promit!”
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Campionate
Balonul de Aur se decernează ASTĂZI! Un mare favorit, conform informațiilor de ultimă oră » Cum arată cotele și cine transmite la TV
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (3)
 •  29 Aprilie 2010, 18:39

acum ce-o fi vrand?sa ii dea si prima de joc?sau de obiectiv??? BAIATUL E TERMINAT SI GATA

mike1970
mike1970  •  29 Aprilie 2010, 15:47

Pe acest site ati ajuns sa cenzurati atat de multe cuvinte, ca in curand vor aparea numai semnaturile celor care comenteaza! De ce trebuie sa cenzurati cuvantul P0RC3A? Va plateste cumva?

mike1970
mike1970  •  29 Aprilie 2010, 15:45

...parca echipa o face antrenorul... nu Prandelli ar trebui sa spuna cine are credit? Nu sunt admiratorul lui Mutu, dar mi se pare ca si pe la astia se baga in seama "fratii" lui Gigi, Porcea si Jabba.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează