FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Borcea: "Sînt şanse foarte mari să se întoarcă Lobonţ"

Articol de GSP - Publicat luni, 17 mai 2010 00:00

Preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, spune că cel puţin 10 jucători din lotul actual nu se vor mai regăsi în efectivul pentru viitoarea ediţie de campionat.

"Nu e posibil, nu am cum să rămîn cu o funcţie la club, eu înainte de conducător sînt suporter, de la 9 ani. Nu pot să las Dinamo la greu. Cel mai uşor ar fi să nu mai dau bani, să zic că m-au enervat unii jucători sau situaţia. Nu mai am răbdare, nu mai am entuziasm, ce să fac?

Din lot, minim 10 jucători vor pleca. Dacă nu va fi avantajos pentru Dinamo, mai ales fiţoşii ăştia, vor juca la echipa a doua. Am spus că unii dintre cei mai buni jucători au fost Boştină şi Mărgăritescu, care au făcut parte dintre cei care au plecat. Cei care vor fi în conducere să vorbească. În strategie e normal să mă bag, să discut cu cel care va conduce.

Dacă CFR-ul are investiţii de 8 milioane de euro nu va mai ţine nimeni pasul cu ei, sînt de neatins.
Nu ştiu ce buget va avea Dinamo, depinde de strategie, de preşedinte, de acţionari. Mergem mai departe cu domnul Badea. Domnului Turcu îi vom da banii, am vorbit cu el, am semnat. Nu am luat în calcul dacă trebuie să şi vindem, orice vînzare însă va fi un plus pentru club. Noi nu am condiţionat banii pe care îi dăm lui Turcu de vînzare.

Am făcut programările, nu mă pot să mă împac cu locul şase, ce să fac dacă nu pot? Cel tîrziu la începutul săptămînii viitoare anunţăm preşedintele. Sînt condamnat să bag bani. Nu mai vreau să-i văd, nu vreau să mai stau toată ziua la birou să-i văd.

Îi avem pe Ganea, Păun, Homei, Chiacu. De portari nu avem nevoie, sînt şanse foarte mari să se întoarcă Lobonţ. Nu contează banii, depinde foarte mult de preşedinte şi de antrenor", a declarat Borcea la televiziunea sportro.

Citește și:
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Dennis Man începe 2026 în forță! Gol și pasă decisivă, PSV și-a DEMOLAT adversara
Stranieri
Dennis Man începe 2026 în forță! Gol și pasă decisivă, PSV și-a DEMOLAT adversara
Poliția pe teren la meciul din „Liga Florilor” » Gheorghe Tadici s-a aflat în prim-plan
Handbal
Poliția pe teren la meciul din „Liga Florilor” » Gheorghe Tadici s-a aflat în prim-plan
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Profit.ro
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (18)
 •  19 Mai 2010, 11:16

Poate sa vina si..mama zmeiilor pe orice post,dar daca nu vin cel putin 2 fundasi centrali de valoare o luam in gusa si-n 2011 si-n vecii vecilor!

 •  17 Mai 2010, 23:13
Postat de pe 17 Mai 2010, 21:56

eu am spus`o de anul trecut:)

lOBONT ESTE CU MULT PESTE DOLHA !!

 •  17 Mai 2010, 21:56

eu am spus`o de anul trecut:)

Vezi toate comentariile (18)
Comentează