SPORTURI  »  TENIS  »  DECLARAŢII

Alexandra Dulgheru: "Pot să învăţ multe lucruri în tenis şi aş vrea sî ajung cît mai departe"

Articol de GSP - Publicat marti, 03 august 2010 00:00

Alexandra Dulgheru a declarat într-o conferinţă de presă, că poate să mai urce în topul mondial, acolo unde, în prezent, ocupă locul 29, fiind cel mai bine clasată sportivă din România în această ierarhie. "Mi-am dorit întotdeauna să ajung la acest nivel şi să pot concura cu cele mai bune jucătoare. Faptul că sunt aici este o împlinire sufletească. Cred că pot şi mai mult, pot să învăţ mai multe lucruri în tenis, să progresez şi aş vrea să văd cît de departe pot să ajung în această lume a tenisului, care nu este uşoară deloc. Îmi place ceea ce fac şi cred că de aceea mi-a fost mai uşor. Au fost momente cînd mi se părea foarte greu, pentru că aveam fie şcoală, fie accidentări, dar cred că plăcerea în sine în orice lucru pe care-l facem ne ajută să depăşim obstacolele", a spus Alexandra Dulgheru, potrivit Mediafax.

Dulgheru a precizat că trebuie să se pregătească foarte bine pentru competiţiile din următoarea perioadă, din Statele Unite ale Americii, şi care se vor termina cu ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open. "Trebuie să mă pregătesc mental pentru circuitul pe hard care va începe în America. Acolo poate nu este chiar atît de cald, dar este o umezeală foarte mare. Este mai rău cu umezeală decît la căldură. Trebuie să mă odihnesc bine, să mă recuperez. Nu mi-am propus un obiectiv exact, vom vedea cum merge treaba pe acolo şi dacă reuşesc să ajung cît mai sus e foarte bine. Normal că îmi doresc să fac foarte multe, dar trebuie să fim realişti, acolo sunt multe jucătoare bune şi trebuie să o iau pas cu pas", a adăugat Alexandra Dulgheru.

Sportiva a afirmat că, din punct de vedere fizic, stă foarte bine: "Cu genunchii stau chiar foarte bine acum, dar ştiu că va fi greu pe hard pentru că această suprafaţă este foarte solicitantă. Eu mă duc în America sănătoasă şi sper să nu se strice acest lucru".

Citește și:

Jucătorul din Superligă care este la un pas de Universitatea Craiova! A rămas liber de contract!
Superliga
Jucătorul din Superligă care este la un pas de Universitatea Craiova! A rămas liber de contract!
Scene incredibile, ratate de televiziuni, după finala Conference League » Prăpăd în stadion, fotbaliști umiliți
Conference League
Scene incredibile, ratate de televiziuni, după finala Conference League » Prăpăd în stadion, fotbaliști umiliți
Gică Popescu, prima reacție după atacul furibund al lui Ionel Ganea
Nationala
Gică Popescu, prima reacție după atacul furibund al lui Ionel Ganea

A ales Louis Munteanu? Disputat de FCSB și Rapid, atacantul a fost filmat cântând despre rivală: „Are valoare d'aia mare / Și știu că nu vă convine”

Mihai Pintilii, despre cel mai greu adversar din carieră: „Era un «bighidiu» d-ala mic. Dădeam cu ură în el, dar nu cădea. Dă-te-n... Doamne, iartă-mă”


Comentarii (2)
plischi
plischi  •  04 August 2010, 07:06

care lume este usoara, draga moshului?!

medjdanny
medjdanny  •  03 August 2010, 14:51

Multa bafta in America Piti! Sa te vedem in top 10 cand termini treaba akolo ... si sanatoasa!!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează