INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  DINAMO - VARAZDIN 2-2

Dinamo - Varazdin 2-2 » Calificarea se va decide în Croaţia, peste o săptămînă

Moţi a dus scorul la 2-0 cu această execuţie superbă +10   FOTO
Moţi a dus scorul la 2-0 cu această execuţie superbă

Articol de GSP - Publicat joi, 28 iulie 2011 00:00 / Actualizat joi, 28 iulie 2011 23:31

Dinamo a debutat furtunos în noul sezon din Europa League, deschizînd scorul încă din minutul 5 în faţa croaţilor de la Varazdin. Jocul bun al "cîinilor" a continuat şi aceştia şi-au mărit avantajul 11 minute mai tîrziu, printr-un eurogol marcat de Cosmin Moţi, aflat la prima reuşită în cupele europene.

Finalul de repriză a fost însă unul de coşmar pentru dinamovişti, care s-au văzut egalaţi în patru minute, după o greşeală a apărării şi o execuţie superbă a lui Vugrinec, care a egalat din lovitură liberă.

Dinamo a început hotărîtă actul secund, fiind conştientă că are nevoie să înscrie cel puţin o dată fă ră să primească gol penrtu a spera la calificare. Ratările lui Torje i-au exasperat pe fanii dinamovişti, îsnă acelaşi mijlocaş dinamovist a fost cel care a scos un penalty văzut doar de arbitru în minutul 59. Dănciulescu a irosit cu nonşalanţă lovitura, fiind blocat în două rînduri de portarul Krklec.

Scor final 2-2, Dinamo trebuie să învingă în Croaţia sau să facă un egal cu cel puţin două goluri pentru a spera la calificare.

ECHIPELE DE START:
DINAMO: Bălgrădean - L. Rus, Scarlatache, Moţi, Diabate - Torje, D. Kone, C. Munteanu, Alexe - Dănciulescu, M. Niculae
Rezerve: Naumovski, Pătraşcu, G. Păun, Cazacu, Ţucudean, Muşat, Stănescu
NK VARAZDIN: Krklec - Simek, Tkalcic, Gluhak, Glavina - Aganovic, Brlecic, Susac, Golubar - Vugrinec, Sacer
Rezerve: Mrmici, Trojak, Pajac, Grgec, Susac, Corovecki, Kaniski, Loncar

Citește și:
Daniel Pancu intervine, după anunțul lui Nelu Varga: „În cazul ăsta, nu mai rămân la CFR!”
Superliga
Daniel Pancu intervine, după anunțul lui Nelu Varga: „În cazul ăsta, nu mai rămân la CFR!”
OUT de la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Superliga
OUT de la FCSB! Anunțul lui Mihai Stoica
Zoe Elena l-a cucerit pe cel mai în vogă tânăr fotbalist din Liga Campionilor
Campionate
Zoe Elena l-a cucerit pe cel mai în vogă tânăr fotbalist din Liga Campionilor
Stadion nou în România până la sfârșitul deceniului! Când va fi gata arena de 64 de milioane de euro
Liga 2
Stadion nou în România până la sfârșitul deceniului! Când va fi gata arena de 64 de milioane de euro
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Profit.ro
FOTO Cel mai mare food hall din Europa de Est, în România. Este dezvăluit primul val de branduri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (250)
radu1204
radu1204  •  29 Iulie 2011, 00:14
Postat de dinu21 pe 28 Iulie 2011, 22:19

Cred ca au pariat astia la o bere fara alcool :))) sta Torje in careu: "Ba danciule faci pariu ca simulez un penalty?" :D la care Danciu "baaa Torjika, faci pariu ca il ratez" :))))))))))

Cred ca mama si tatal tau au simulat ca si-o trag dar din pacate ai iesit tu, stelist spurcat

band0ler0s
band0ler0s  •  28 Iulie 2011, 23:21

faza e ca sau plans mereu ca steaua are mereu bulan si pica cu echipe slabe. acum stau si ma intreb, cu cine draq vor astia sa pice sa poata castiga un meci lejer?

lionel19
lionel19  •  28 Iulie 2011, 23:14

Cu cine a jucat Dinamo ?

Vezi toate comentariile (250)
Comentează