SPORTURI  »  BASCHET  »  BASKET

Greva din NBA, la sfîrşit! » Sezonul ar putea fi reluat chiar în prima zi de Crăciun

Reprezentanţii jucătorilor şi ai patronilor au negociat 15 ore pînă au ajuns la un acord
Reprezentanţii jucătorilor şi ai patronilor au negociat 15 ore pînă au ajuns la un acord

Articol de GSP - Publicat sambata, 26 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 26 noiembrie 2011 13:55

După 149 de zile de lock-out, conducătorii din NBA au reuşit să ajungă la un acord cu jucătorii, iar sezonul ar putea fi reluat în preajma Crăciunului, informează washingtonpost.com.

Anunţul a fost făcut după o nouă repriză de negocieri între reprezentanţii conducătorilor şi ai jucătorilor care a început vineri şi a durat nu mai puţin de 15 ore.

"Vrem să se joace din nou basket! Am ajuns la un acord de principiu, după multe întîlniri şi discuţii interminabile. Sîntem optimişti că NBA va putea reîncepe pe 25 decembrie.", a declarat un oficial NBA.

Conform planului gîndit de jucători şi patroni, noul sezon ar urma să fie mai scurt şi va avea în program doar 66 de meciuri.  Pînă la o decizie definitivă mai există un singur pas: ambele părţi să aibă o majoritate care să fie în favoarea acestei înţelegeri.

Sezonul din NBA a fost amînat cu mai bine de două luni de greva basketbaliştilor. Între timp, o parte dintre jucători şi-au găsit echipe în Europa, dar vor reveni la cluburile din SUA imediat ce sezonul va începe.

 

Citește și:
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Stiri extrasport
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Fotbalistul român de 26 de ani dat dispărut a fost găsit decedat. Omagiat de dinamoviști cu Chindia: „Poe n-a plecat, va fi mereu cu voi!”
Liga 4
Fotbalistul român de 26 de ani dat dispărut a fost găsit decedat. Omagiat de dinamoviști cu Chindia: „Poe n-a plecat, va fi mereu cu voi!”
Suspendat doi ani de FRF, a doua zi după ce a jucat în Corvinul - Rapid!
Superliga
Suspendat doi ani de FRF, a doua zi după ce a jucat în Corvinul - Rapid!
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Liga 2
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (1)
fibra
fibra  •  27 Noiembrie 2011, 12:01

Ar fi foarte bine sa se desfasoare o asemenea competitie spectaculoasa.Cred ca jucatorii cam exagereaza cu pretentiile.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează