Articol de GSP - Publicat joi, 01 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat joi, 01 noiembrie 2012 01:36
George Ţucudean e enervat de siguranţa cu care cred rivalii că se vor impune în meciul direct şi spune că Dinamo va stopa elanul roş-albaştrilor duminică.
- George, care e atmosfera la echipă în condiţiile în care Dinamo e pe locul 6, la 10 puncte de liderul Steaua?
- Atmosfera e bună tot timpul la noi în vestiar, formăm un grup împotriva tuturor celor care vor să ne dezbine din afară. Noi trebuie să ridicăm echipa, că nu vine nimeni să ne ajute şi să ne scoată din această situaţie. Ca moral, sîntem cam supăraţi pentru că ne-am împiedicat de echipele mici, dar muncim mult să revenim.
- Cum îţi explici că aţi învins fără drept de apel Pandurii şi Rapidul, dar aţi pierdut cu Bistriţa şi aţi remizat cu Ceahlăul?
- Toate echipele mici se mobilizează şi se baricadează în careu cu Dinamo. Îşi dau viaţa pe teren contra noastră, iar noi nu am avut nici pic de noroc. Şi Barcelona cînd joacă împotriva echipelor mici, care se apără excesiv şi joacă doar pe contraatac, se chinuie. Toţi au zis că sîntem vai de capul nostru, dar uite că am învins Rapidul cu un joc foarte bun.
"Prefer sistemul 4-4-2"
- Nu ai mai înscris de două luni, te îngrijorează acest lucru?
- Sînt bine, sănătos şi dau totul la antrenamente. În carieră există urcuşuri şi coborîşuri şi sper să gestionez bine situaţia asta mai neplăcută. Orice atacant e afectat cînd nu dă gol, dar nu e un capăt de ţară.
- Faci ceva în plus ca să treci peste acest moment?
- Mă pregătesc cu seriozitate maximă şi sigur voi marca din nou, am încredere că voi trece peste această pasă mai slabă.
- Te afectează că se tot schimbă sistemele de joc?
- Sincer, mă simt mai bine cu mai mulţi colegi pe lîngă mine. Deci sistemul 4-4-2 pot spune că îmi convine mai mult, mai ales că se poate dezvolta jocul mai bine pe margini şi apar centrări în careu. E drept însă că şi în 4-3-3 avem o posesie mai bună.
"Nu am prieteni la Steaua"
- Steliştii spun că vor să vă bată la scor...
- Eee, hai să mă mai lase cu declaraţiile astea! Şi cu Barcelona s-a spus că vom lua multe şi nu s-a întîmplat, iar Steaua e orice, numai de talia spaniolilor nu! Toţi sînt şmecheri înainte, le place să vorbească mult, să se bată cu pumnii în piept, dar hai să vedem care pe care pe teren! Unii vorbesc mult şi apoi intră în pămînt de ruşine. Anul trecut, noi eram pe primul loc cînd am jucat cu ei şi nu i-am luat la mişto. Abia aştept meciul, trebuie să-i batem!
- E diferenţă mare între voi şi Steaua?
- Ei au făcut meciuri bune sezonul acesta, le-a intrat cam tot şi au şi mare noroc. Cînd au jucat prost, adversarii au ratat mult şi au făcut egal. Nouă nu ne-a intrat mai nimic în schimb.
- Ai vreun prieten la Steaua?
- Nu am prieteni acolo, poate doar cîteva cunoştinţe, dar nu încît să ieşim împreună în oraş sau la o bere.
- Ai vrea să ieşi la bere cu steliştii?
- (rîde) Dacă ieşi, bei o bere sau dacă vrei mai multe, măcar să nu le combini că după aia te ia valul şi cine ştie ce se întîmplă!
- Ce fotbalist îţi place cel mai mult de la Steaua?
- Pintilii mi se pare jucătorul cel mai important în angrenajul echipei, el este cel care echilibrează jocul Stelei. Alături de Bourceanu formează un mijloc redutabil.
- Tu te vei duela cu fundaşii, care e mai incomod?
- Chiricheş e un fotbalist bun, dar nici un apărător nu e de netrecut. Poţi să treci de oricine sau poţi să nu depăşeşti pe nimeni şi să dai gol de la distanţă. Eu aş vrea să dau gol cu Steaua oricum, numai să cîştigăm.
- Pînă la Derby de România întîlniţi Pandurii în Cupă, are Dinamo forţa să meargă mai departe?
- Pandurii este o echipă bună, care joacă foarte bine acasă. Trebuie să facem tot posibilul s-o ducem pe Dinamo în etapa următoare! Ratarea calificării ar însemna o tragedie pentru noi, vrem neapărat Cupa anul acesta.
10 meciuri au trecut de cînd Ţucudean nu a mai marcat, ultima reuşită datînd din 26 august, împotriva Petrolului (2-1)
50% este procentajul şuturilor pe poartă trase de Ţucudean din totalul încercărilor, fiind liderul dinamoviştilor la acest capitol, cu 14 şuturi pe poartă şi 28 la poartă
4 meciuri Steaua-Dinamo a bifat Ţucudean în cariera sa, marcînd un gol. Nu a fost niciodată titular în aceste 4 derby-uri şi a strîns 64 de minute
"Şanse la titlu încă mai sînt, oricine poate încurca pe oricine în acest campionat, însă noi nu mai avem voie să facem paşi greşiţi dacă vrem să luăm campionatul" (George Ţucudean, atacant Dinamo)
"Chiricheş e un fotbalist bun, care poate pleca la o echipă mare. Şi eu sper să mă transfer, dar în nici un caz pînă nu voi cîştiga şi un titlu de campion cu Dinamo" (George Ţucudean, atacant Dinamo)