Articol de GSP - Publicat duminica, 25 noiembrie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 25 noiembrie 2012 11:55
Dinamoviştii nu s-au putut abţine să nu se bucure după eşecul istoric al Stelei cu Stuttgart, 1-5, cea mai dură înfrîngere suferită acasă de eterna rivală în cupele europene.
Antrenor secund la Dinamo 2, Florentin Petre a declarat că "Sînt fericit pentru un singur lucru, prea îşi luaseră viteză, Steaua în sus, Steaua în jos!".
Antrenorul principal Dorinel Munteanu crede că "Stuttgart e în creştere de formă în Bundesliga, dar scorul a fost prea mare".
Fundaşul Srgian Luchin a concluzionat: "Un pic ne-am bucurat, trebuie să recunosc! Sincer, nu e bine să te bucuri de răul altuia, dar...."
Şi suporterii "cîinilor" au celebrat victoria clară a nemţilor, afişînd bannere ironice la meciul cu Oţelul, 2-1 (foto).