INTERNATIONAL  »  CM 2014  »  MEXIC

I-a lăsat bateria! » Jucătorii mexicani au luat taxiurile pînă la terenul de antrenament

Autocarul a bulversat traficul în zona hotelului, iar Marquez și compania au spart gașca în taxiuri
Autocarul a bulversat traficul în zona hotelului, iar Marquez și compania au spart gașca în taxiuri

Articol de - Publicat miercuri, 11 iunie 2014 00:00 / Actualizat marti, 10 iunie 2014 21:58

Pentru că autocarul n-a mai vrut să pornească, mexicanii au plecat luni de la hotel în grupuri pînă la Santos, pe litoralul paulista.

Mexicanii au deja parte de peripeţii la Mondial. Nici n-au ajuns bine la Santos şi întîmpină probleme logistice. Prima deplasare de la hotel la terenul de antrenament le-a oferit o surpriză neplăcută.

Autocarul pus la dispoziţie de gazde nu a vrut să mai pornească. A blocat intrarea în hotel, provocînd haos şi atrăgînd privirile curioşilor. Bateria a "murit" subit şi şoferul n-a avut soluţie: a trebuit ca jucătorii să coboare.

Pentru a ajunge totuşi la "Centrul Rei Pele", situat pe litoralul oraşului, elevii Miguel Herrera şi cei din stafful tehnic au apelat la mai multe taxiuri.

Pînă au găsit maşini disponibile să-i "încarce" pe toţi a luat ceva timp, astfel că şedinţa de pregătire a fost perturbată. Cei mai mulţumiţi au fost suporterii, care au făcut rost de autografe şi poze cu idolii lor.

ALTE ŞTIRI DE LA CM 2014:

Invadaţi de indieni
Cantonamentul nemţilor de la Santo Andre (Bahia) a fost luat cu asalt, luni, de indienii Pataxo, care locuiesc într-o rezervaţie din apropiere. Surprinşi chiar în timpul antrenamentului, jucătorii au privit o vreme de pe margine spectacolul de bun venit oferit de băştinaşi şi apoi s-au prins cu ei la dans şi au făcut poze împreună. Pentru Klose, momentul a picat la fix, exact în ziua în care a împlinit 36 de ani.

Atacaţi de tîlhari
Selecţionerul Safet Susici şi stafful său puteau plăti scump plimbarea pe care au făcut-o luni seară. Pe plaja de la Guaruja, localitate situată la o oră de Sao Paulo, antrenorii au fost atacaţi de trei tineri înarmaţi, pe biciclete. Tîlharii le-au cerut bani şi alte valori pe care le aveau asupra lor, dar la apariţia unei maşini a poliţiei s-au "topit" în noapte. "Nu ne-a fost teamă. Doar am crescut în Bosnia, unde străzile sînt mult mai periculoase", a spus Susici.

L-au uitat în hotel!
Supuşii Reginei au reuşit să blocheze traficul la Rio. După plecarea echipei la antrenament, selecţionerul Roy Hodgson a realizat că unul dintre jucători, Barkley, a fost uitat în hotel şi a întors autocarul pentru el. Britanicii au avut ieri şi o problemă de securitate. S-au trezit asaltaţi de fani în cantonament. "I-am păcălit pe bodyguarzi spunîndu-le că vrem la toaletă şi ne-au lăsat să trecem", a povestit unul dintre ei tabloidului Daily Mirror.

Citește și:
CFR Cluj - FCSB, derby în Gruia » Echipele de start + Ultimele informații!
Superliga
CFR Cluj - FCSB, derby în Gruia » Echipele de start + Ultimele informații!
Ioan Varga îi impune un titular lui Marius Șumudică! Ce a provocat supărarea patronului
Superliga
Ioan Varga îi impune un titular lui Marius Șumudică! Ce a provocat supărarea patronului
Craiova - Voluntari, în runda #6 din Superliga » Al treilea gol în Bănie
Superliga
Craiova - Voluntari, în runda #6 din Superliga » Al treilea gol în Bănie
Lando Norris a câștigat ultimul Mare Premiu de Formula 1 al Olandei!
Formula 1
Lando Norris a câștigat ultimul Mare Premiu de Formula 1 al Olandei!
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Profit.ro
FOTO SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, amână din nou redeschiderea marelui complex hotelier din Elveția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo

Imaginile weekendului: un potop de fani copleșește un munte pentru un campion mondial al Franței!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează