Articol de GSP - Publicat sambata, 24 ianuarie 2015 00:00 / Actualizat sambata, 24 ianuarie 2015 17:36
Dinamo a pierdut ieri în ultimul amical din cantonamentul din Antalya la un scor uriaş, 1-7, în faţa tineretului Danemarcei. Marius Niculae, 33 de ani, a tras un semnal de alarmă tinerilor jucători ai "cîinilor" şi a recunoscut că rezultatul partidei a fost unul "ruşinos".
"La acest scor ce poţi să mai zici? Este ruşinos, acum am văzut şi jucătorii mai tineri la ce nivel sînt, cu toate că sînt foarte, foarte talentaţi. Dar trebuie să-şi schimbe mentalitatea!
La vîrsta lor veneam primul la masă, înainte de antrenamentul de la sală. Aici trebuie schimbata putin mentalitatea pentru că în fotbal nu ajunge doar talentul", a spus Marius Niculae pentru Dolce Sport.
Atacantul de 33 de ani n-a evoluat cu danezii din cauza unei accidentări.
Comeback neașteptat! Cristi Balaj semnează și va fi noul președinte al clubului din Superliga
Știm finala barajului de Conference League » Când și unde se va disputa