SPORTURI  »  TENIS  »  DUBAI

FOTO Asaltul deşertului » Simona Halep debutează azi în turneul de la Dubai, unde e favorită principală

Articol de - Publicat marti, 17 februarie 2015 00:00 / Actualizat luni, 16 februarie 2015 20:44

Înainte de începerea concursului, numărul 4 mondial a urcat pe o cămilă, experienţă de neuitat, apoi a vorbit despre tenis, încredere, obiective

Simona speră să lase în urmă ghinionul ultimilor doi ani de la Dubai, cînd de fiecare dată a fost nevoită să abandoneze din motive medicale. La ediţia actuală, ea se prezintă ca favorită principală, după ce în 2013 încă juca în calificări. "Aşa este, acum doi ani nu eram pe tabloul principal, iar acum sînt cap de serie numărul unu", a declarat românca. "E o mare diferenţă, dar am mai multă experienţă şi am adunat rezultate bune. Voi încerca să mă bucur de turneu, nu vreau să mă gîndesc la faptul că sînt favorita. O să iau lucrurile meci cu meci şi vom vedea ce se întîmplă".

Lumea încă o întreabă despre sezonul trecut, iar Simona îl trece rapid în revistă, punctînd momentele importante, strălucitoare – Australian Open, Doha, Madrid, Roland Garros, apoi Wimbledon şi Singapore. Şi lumea încă o întreabă despre saltul făcut din 2013 încoace, de la urcarea de pe locul 65 în Top 10. Iar Simona explică: "Muncesc în fiecare zi, s-au schimbat multe lucruri în jocul şi în mintea mea, dar marea diferenţă e la psihic. Am început să cred mult mai mult în faptul că pot juca la un nivel înalt, în turneele de Grand Slam, că pot bate jucătoare mari. Înainte nu realizam că tenisul meu e bun şi complet".

Şi, în final, întrebarea care revine. Legată de o victorie într-un turneu de Mare Şlem. "Acesta e visul meu. Nu e uşor, dar am fost foarte aproape anul trecut. E nevoie de experienţă şi un pic de noroc", a încheiat Halep.

Azi, ultimul meci
Simona Halep va disputa astăzi, pe Terenul Central de la Dubai, ultimul meci din program. Sesiunea de seară va începe la ora 19:00 locală, ora 17:00 la Bucureşti, cu partida dintre Petra Kvitova, favorita numărul 2, şi Elina Svitolina (Ucr). Apoi, Halep, cap de serie numărul unu după forfaitul Serenei Williams, o va întîlni pe învingătoarea dintre Mona Barthel (Ger) şi Daniela Hantuchova (Svk), ultima cucerind week end-ul trecut titlul la Pattaya City.

Irina în turul 2
Irina Begu, numărul 34 mondial, a avansat ieri în runda secundă a turneului WTA International de la Rio de Janeiro, pe tabloul căruia este favorită numărul 2. Românca a învins-o clar, 6-1, 6-3, pe australianca Olivia Rogowska, numărul 195 WTA. Un meci care a durat o oră şi 7 minute şi pe parcursul căruia Irina şi-a pierdut o dată serviciul, însă a fost superioară per total la toate capitolele. Următoarea ei adversară se va decide între Bethanie Mattek-Sands (SUA) şi Danka Kovinic (Mun).

Citește și:
La câteva ore după FCSB - Fenerbahce, Mihai Stoica vine cu vești groaznice: „Va suferi o intervenţie chirurgicală!”
Superliga
La câteva ore după FCSB - Fenerbahce, Mihai Stoica vine cu vești groaznice: „Va suferi o intervenţie chirurgicală!”
Ce s-a întâmplat imediat după FCSB - Fenerbahce » Gesturile care nu s-au văzut la TV
Europa League
Ce s-a întâmplat imediat după FCSB - Fenerbahce » Gesturile care nu s-au văzut la TV
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Ștefan Târnovanu se ia de ultrașii din Peluza Nord: „Banner la mișto” + Reacție după ce Becali l-a scos din poartă: „Domnul patron a venit la bază...”
Europa League
Ștefan Târnovanu se ia de ultrașii din Peluza Nord: „Banner la mișto” + Reacție după ce Becali l-a scos din poartă: „Domnul patron a venit la bază...”
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Profit.ro
FOTO Brand de mare succes în comunism revine pe piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (10)
migea
migea  •  17 Februarie 2015, 15:17

Bine ca n-a vazut-o politia deserturilor pe Simona ,s-a limbat pe camila fara centura de siguranta.Sa vedem azi ce va face

adi_stelistul
adi_stelistul  •  17 Februarie 2015, 11:27

Muguruza a spulberat-o pe Jankovici. E in forma spaniola, asta e clar, dar si sarboaica e din ce in ce mai departe de ce a fost odata.

lapusneanul
lapusneanul  •  17 Februarie 2015, 11:20
Postat de gilos pe 17 Februarie 2015, 11:01

Nu inteleg de ce Halep este favorita nr.1, de vreme ce Kvitova a trecut pe locul 3 WTA, iar Halep e pe 4 ?

tu nu intelegi multe, nu are rost sa-ti explicam :)

Vezi toate comentariile (10)
Comentează