FOTBAL  »  Superliga  »  ASA TG. MUREȘ - PANDURII, AZI, 18:30, GSP.RO, DIGI 1, LOOK TV

Neplătiţi de 5 luni! Jucătorii lui ASA Tg. Mureș au făcut scandal uriaş în urmă cu două zile din cauza restanțelor

Feussi, Eduard Stăncioiu
Feussi, Eduard Stăncioiu

Articol de - Publicat sambata, 25 aprilie 2015 00:00

Chiar dacă sînt pe locul 2 în clasament şi la doar un punct de Steaua, cu şanse mari să cîştige primul titlul din istorie, jucătorii ASA-ului au mari restanţe financiare.

Surse credibile din cadrul echipei au dezvăluit că joi seară a avut loc o şedinţă cu liderii echipei şi oficialii clubului. "Ne tot amînă de atîta vreme că o să ne primim banii în foarte scurt timp. Au trecut două luni de cînd ne-au promis acest lucru. Nu putem să fim amînaţi de aproape 6 luni, avem şi noi familii, copii de crescut. Am avut o discuţie mai aprinsă cu cei din conducere şi ne-au promis că la începul lui mai vom avea banii în cont", sună dezvăluirile din vestiar.

În urmă cu doar o săptămînă, portarul Eduard Stăncioiu vorbea deschis despre problemele financiare: "Cu banii sînt întîrzieri ca la orice echipă. Nu ştiu cum e la alţii exact, dar la noi chiar sînt întîrzieri salariale. Nu facem caz, dar ne gîndim şi la asta. Sînt sigur că ai noștri conducători fac tot posibilul să se achite, cît se poate de repede".

"Sigur că avem probleme, nu trăim în altă ţară sau în altă vreme, dar momentan sînt ţinute sub control"
Narcis Răducan, preşedinte ASA Tg. Mureş

30.000 €este suma pe care Gabi Mureșan trebuie să o primească de la conducerea clubului pentru cele 5 luni restante

Se vînd bilete pentru derby

Oficialii din Ghencea au decis să scoată la vînzare bilete pentru meciul cu ASA Tg. Mureş de miercuri seară, de pe Arena Naţională. Preţurile sînt mai mari decît la alte jocuri de campionat ale roş-albaştrilor. Pentru un bilet la peluză suporterii trebuie să scoată din buzunar 15 lei, pentru unul la tribuna a II-a între 30 și 75 de lei, iar la tribuna I între 75 şi 150 de lei. Tichetele sînt disponibile pe siteul biletesteaua.ro, iar de luni acestea se vor vinde şi la casele Arenei Naţionale, între 10:00 şi 19:00. Partida Steaua - ASA Tg. Mureș se va disputa miercuri, 29 aprilie, de la ora 21:30.

Citește și:
Filmul complet al scandalului-monstru de la FCSB » Ce s-a întâmplat, de fapt, la antrenament: „Pleacă, că te bat!”
Superliga
Filmul complet al scandalului-monstru de la FCSB » Ce s-a întâmplat, de fapt, la antrenament: „Pleacă, că te bat!”
Soția lui Vali Crețu șochează în scandalul de la FCSB: „Când ești amenințat cu bătaia de managerul echipei...”
Superliga
Soția lui Vali Crețu șochează în scandalul de la FCSB: „Când ești amenințat cu bătaia de managerul echipei...”
Simona Radiș și Adriana Adam, istorie la Campionatele Mondiale de la Amsterdam: „A fost un plan nebun”
Altele
Simona Radiș și Adriana Adam, istorie la Campionatele Mondiale de la Amsterdam: „A fost un plan nebun”
Marius Croitoru, nemulțumit: „O spun fără niciun fel aroganță”
Superliga
Marius Croitoru, nemulțumit: „O spun fără niciun fel aroganță”
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Profit.ro
Noul Făt Frumos al industriei auto din Europa: în șapte luni, chinezii au depășit deja vânzările pe tot anul 2025
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

Milioane de oameni au văzut imaginile live și nu au crezut că sunt reale » Cât de aproape au trecut două avioane de un stadion plin


Comentarii (22)
kingme
kingme  •  25 Aprilie 2015, 18:33
Postat de Soos Vilmos pe 25 Aprilie 2015, 16:35

daca chiar sunteti convinsi ca buCURestiul este buricul pamintului, de ce mai *** banii celor din Transilvania si Banat ? Locul vostru este undeva in balcani, noi ceilalti vrem mai spre vest.

Noi fiind cine? si eu sunt din Ardeal dar nu imi doresc sa vorbesc ungureste in viata de zi cu zi.Cine a zis ca Bucuresti este buricul pamantului? cine va plateste pentru incitarile astea?

983732924972315
Soos Vilmos  •  25 Aprilie 2015, 16:35

daca chiar sunteti convinsi ca buCURestiul este buricul pamintului, de ce mai *** banii celor din Transilvania si Banat ? Locul vostru este undeva in balcani, noi ceilalti vrem mai spre vest.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

lenan
lenan  •  25 Aprilie 2015, 15:31

mercenari-si cer banii, nimic suprinzator...

Vezi toate comentariile (22)
Comentează