INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CM 2022

Spania cumpărată cu 3 milioane de euro?! » Acuzații din Brazilia: Qatar i-ar fi plătit și pe iberici

Spaniolul Fabregas, stînga, contra uruguayanului Caceres în amicalul de la Doha pentru care Villar (medalion) a încasat 3 milioane euro
Spaniolul Fabregas, stînga, contra uruguayanului Caceres în amicalul de la Doha pentru care Villar (medalion) a încasat 3 milioane euro

Articol de - Publicat luni, 22 iunie 2015 00:00

Fostul președinte al federației cariocas, Ricardo Teixeira, a dezvăluit acordul dintre cele două țări. Plata s-ar fi făcut la 14 luni după vot, în contul unui amical disputat de selecționata lui Del Bosque la Doha .

În scandalul legat de corupția la vîrful FIFA, declanșat în timpul Congresului din mai, Spania a preferat discreția. În afara faptului că a votat menținerea lui Sepp Blatter în fruntea forului mondial, se pare că președintele Federației de la Madrid, Angel Maria Villar, bun prieten cu Mircea Sandu, a mai avut un motiv. L-a dezvăluit deunăzi Ricardo Teixeira, fost șef al Federației braziliene (CBF) și membru în CEx FIFA.

Teixeira a povestit revistei Terra că în decembrie 2010, la atribuirea CM 2018 și 2022, ibericii ar fi încheiat un pact cu reprezentanții Qatarului: "Candidatura comună a Spaniei și Portugaliei pentru 2018 se baza pe cele 3 voturi ale sud-americanilor și pe cîteva din Europa, dar nu erau suficiente. Atunci, eu, argentinianul Grondona și Villar ne-am înțeles cu șeicii Qatarului să atragă voturile asiaticilor de partea noastră. Iar noi să-i sprijinim pentru turneul final din 2022".

Spania a pierdut în fața Rusiei, dar și-a ținut cuvîntul dat qatarienilor, care au obținut Mondialul 2022. Răsplata, sugerează Teixeira, și-ar fi luat-o 14 luni mai tîrziu, cu ocazia unui amical jucat la Doha contra Uruguayului: 3 milioane euro!

Nici Teixeira nu-i curat

Retras de la conducerea Federației braziliene în 2012, Ricardo Teixeira, 68 de ani, a fost acuzat în același an de luare de mită. Potrivit raportului unui procuror elvețian, împreună cu fostul președinte FIFA Joao Havelange, socrul său, Teixeira ar fi încasat 41 milioane $ din acordarea drepturilor de marketing la Mondiale, prin intermediul firmei ISL, în perioada 1992- 2000.

Citește și:
Problema sesizată de Reghecampf la FCSB se confirmă!
Superliga
Problema sesizată de Reghecampf la FCSB se confirmă!
Gică Craioveanu nu îl mai suportă: „Băiatul ăsta are niște probleme grave”
Campionate
Gică Craioveanu nu îl mai suportă: „Băiatul ăsta are niște probleme grave”
Ofertă de 400.000 euro pentru puștiul aruncat în luptă de Șumudică » CFR Cluj nu dă un pas înapoi în negocieri
Superliga
Ofertă de 400.000 euro pentru puștiul aruncat în luptă de Șumudică » CFR Cluj nu dă un pas înapoi în negocieri
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Superliga
Reușita de la Ovidiu, propusă la Premiul Puskas: „Golul anului! A folosit «tres dedos», ca Roberto Carlos”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cine este Raluca, fosta sportivă care a întors două scaune la Vocea României » Nepoata unui fost mare antrenor

De nerecunoscut! Noua Dacia Spring, tunată cu elemente din inspirate din lumea curselor! Cum arată modelul germanilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează