FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

Alarmă la "națională"! Florin Andone, în pericol să rateze EURO: "Dacă nu vine până pe 29 mai, nu va mai face parte din lot!"

Foto: Alex Nicodim
Foto: Alex Nicodim

Articol de GSP - Publicat marti, 24 mai 2016 10:18

Situație complicată în care ar putea ajunge Florin Andone, fotbalistul care teoretic era favorit să evolueze ca vârf împins din primul minut cu Franța! 

Cordoba luptă pentru intrarea în play-off-ul din liga a doua din Spania, iar dacă va reuși asta va încerca să forțeze și promovarea în La Liga. Andaluzii sunt acum la un singur punct de locul care asigură prezența în play-off.

Pe 5 iunie e ultima etapă din Liga Adelante. Apoi, dacă cei de la Cordoba vor intra în play-off, atacantul român ar putea fi ținut la echipa de club până pe 19 iunie! 

El e golgeterul din Liga Adelante, cu 20 de goluri la egalitate cu Sergio Leon de la Elche. 

Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF Răzvan Burleanu, a anunțat că Florin Andone va rata EURO în această situație.

"Dacă nu vine pe data de 29 mai, nu va mai face parte din lot! Fereastra oficială se deschide pe 29 mai. Nu poți să obligi cluburile de afară să-ți trimită jucătorii mai repede, cu atât mai mult cu cât un club este în competiție. La nivel național a fost o decizie de Comitet Executiv, care s-a luat în această iarnă.

În momentul în care s-a comprimat campionatul, toate echipele au fost de acord să lase jucătorii la lotul național, chiar dacă nu s-au terminat meciurile din play-out! Pe plan intern a fost o decizie de Comitet Executiv, pe cei de afară nu ai cum să-i obligi", a spus Vochin la DolceSport.

Pe ce stadion va juca Corvinul Hunedoara în Europa League: „Am primit invitația și vom merge acolo”

S-a întors! Acționarul din „Epoca de Aur” bagă din nou bani la Dinamo: e unul dintre magnații alcoolului


Comentarii (50)
mariuss72
mariuss72  •  24 Mai 2016, 13:50

O adunatura de imbecili care se cramponeaza de niste regulamente mai proaste decit ei. E normal ca cei de la Cordoba sa-l pastreze, el fiind golgeterul Segunda...dar nu e o problema pentru prostii nostri sa se lepede de el, ca avem o groaza de variante, Marica devine favorit.

zizu
zizu  •  24 Mai 2016, 13:19
Postat de sibelius pe 24 Mai 2016, 13:04

Nu, pe aia a vrut sa-i suspende interesul national ca nu au mers intr-un turneu amical!

nu au vrut! iar andone ...nu poatesa vina!

valiza.epo
valiza.epo  •  25 Mai 2016, 19:01

Andone TREBUIE sa ajunga la lot cu minim 7 zile inaintea primului meci. Altfel poate fi depistat ... sucul de portocale!!

Vezi toate comentariile (50)
Comentează