SPORTURI  »  TENIS  »  REFACERE

Pauză de vindecare » Horia Tecău îşi amână revenirea în turnee, aşteptând să se refacă după fractura la metatarsiene

Articol de - Publicat vineri, 30 septembrie 2016 00:00

2016 a fost un an încărcat pentru al 9-lea jucător al lumii la dublu.

Încărcat, dar şi dominat de un obiectiv clar: Jocurile Olimpice de la Rio. Medalia de argint cucerită acolo alături de Florin Mergea a răsplătit efortul şi pentru Horia reprezintă momentul special al acestui sezon. S-au adunat însă multe săptămâni consecutive de joc, toate pe hard, o suprafaţă dură, solicitantă şi după US Open el a simţit nevoia unei perioade de odihnă. "Până la urmă, am căpătat această pauză, dar cumva forţat", spune el, zâmbind pe jumătate.

O accidentare la metatarsienele de la piciorul drept s-a dovedit mai serioasă decât părea la început. "Mă durea, dar am forţat pentru că îmi doream să joc. Apoi, iniţial am crezut că e vorba despre o inflamaţie. Doar că nu mai trecea, ajunsese într-un punct în care nu se mai întâmpla nimic", a explicat Horia. De aceea, a reluat investigaţiile şi a făcut un RMN luni, care a revelat că e vorba de o fractură. "Asta înseamnă cel puţin două săptămâni de pauză. Am anulat, oricum, deplasarea în China, sper să mă refac pentru a juca în Europa turneele de la Viena şi Paris. Acum nu am mare lucru de făcut, să stau cuminte, să nu forţez şi să urmez un tratament. Cel mai bine se reface zona prin circulaţia sângelui şi asta fac, un tratament pentru stimularea acesteia".

Deşi poate să meargă, lui Tecău i s-a recomandat să poarte o cizmă de protecţie atunci când se deplasează. "E mai mult pentru a evita vreo lovitură, vreo mişcare bruscă", a spus el. Horia şi Jean-Julien Rojer, campioni anul trecut la Turneul Campionilor, au în continuare şanse mari să se califice la ultimul concurs al anului. Se află pe locul 9, primul sub linie, dar la numai 30 de puncte de ocupanţii poziţiei a 8-a, Henri Kontinen (Fin) şi John Peers (Aus).

Citește și:
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America
Finanțarea-record de la bugetul local, aprobată în Superliga pentru noul sezon! » Steaua, surclasată
Superliga
Finanțarea-record de la bugetul local, aprobată în Superliga pentru noul sezon! » Steaua, surclasată
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Special
Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Au ales cele mai sexy 11 partenere de fotbaliști care vor merge în America

Ce poți face în Mexic cu „incredibila” sumă de 1,3 lei? » Surpriză totală la aterizare, după ce am călătorit în avion cu naționala Tunisiei!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează