Starea de spirit şi secretele francezilor înainte de Euro

De cele 600 de feluri de brînză, de miile de feluri de vin şi de eroii Rezistenţei, cărora le-au pus numele pe sute de străzi. Sînt mîndri din principiu. Mîndri de Zidane. A reprezentat pentru ei un fel de a doua Jeanne d’Arc. Fotbalul lui a fost revelaţia unei stări de spirit. I-a obligat să conştientizeze cine sînt ca popor. O spune mai bine Laurent Perrin, jurnalist sportiv la “Le Parisien”

- A fost un fel de trezire colectivă, o recunoaştere a faptului că, albi, negri, magrebini, din fostele colonii sau din Dom Tom (n.r. - teritoriile franceze din afara Europei), sîntem cu toţii francezi.

După Zidane, a început să se vorbească despre problema imigranţilor. Despre faptul că Franţa actuală e un amestec de culturi şi etnii.

- În suburbii, şomajul e ridicat, a crescut delincvenţa. Furia se strînge şi apoi explodează. Din cartierele sărace, nu sînt decît două ieşiri: strada şi fotbalul. Să intri într-o bandă sau într-o echipă.

Le “fug” vedetele
Federaţia de la Paris e un imperiu în sine. Care a reuşit să facă din fotbalul francez o forţă după ‘90. Cheia succesului? Formarea. Odată modelate, vedetele aleg, mai devreme sau mai tîrziu, mari cluburi din afara Franţei.

- Campionatul nostru e unul slab, cu o singură echipă de top, Lyon. E normal ca fotbaliştii de valoare să-şi dorească să joace alături de cei mai buni dintre cei buni.

Şi mai este un motiv al exodului: impozitele foarte mari din Franţa şi salariile modeste faţă de alte campionate. Vedetele pleacă, dar nu e nici o pierdere. Se formează altele, iar “naţionala” se întăreşte cu fotbalişti rodaţi în marile campionate. Jumătate din lotul “les bleus” e format din stranieri.

Fără presiune
- Se spune că obiectivul vostru este CM din 2010.
- E discursul oficial, spune Perrin. Ideea e să înlăture presiunea. Cînd au fost mari favoriţi, lucrurile au ieşit prost.

- Vă temeţi de România?
- Ar trebui. Nu ne convine stilul vostru de joc: tehnică şi viteză. Cu echipele din Est, nu ştim niciodată cum stăm. Se spune că nu trebuie să-i laşi pe români să capete încredere în ei, mai ales în primele minute. Altfel, ne fac necazuri.