FOTBAL  »  Superliga  »  CORESPONDENŢĂ DIN LARNACA

Ovidiu Petre: "6 puncte"

Articol de - Publicat luni, 28 ianuarie 2008 00:00

Ovidiu Petre este de părere că în primele două runde ale sezonului de primăvară, cînd Steaua va întîlni Poli Iaşi şi CFR, se va decide campioana

Flancat de palmieri, Ovidiu Petre a răspuns la foc automat, într-un interviu pentru Ş tirile Sportive ale Antenei 1, la întrebări ce vizează viaţa clubului. Sigur pe el, fără să arunce promisiuni, mijlocaşul defensiv se gîndeşte deja că peste o lună demarează unul dintre cele mai aprinse sezoane din România, întrucît două echipe vor merge în Champions League.

- Ovidiu, cum ţi se par străinii aduşi la Steaua?
- Au valoare, altfel n-ar fi ajuns la noi. O să-i învăţăm şi noi pe ei limba română, mai învăţăm şi noi spaniola, trebuie să facem totul ca să ne înţelegem.

- Crezi că vor avea succes? În Ghencea au fost aduşi mulţi străini care n-au dat randament...
- Noi, cei mai vechi, o să-i ajutăm să se adapteze. Sînt băieţi buni, am vorbit cu ei, au caracter.

- Dar cum crezi că o să-i asimileze Gigi Becali? Unii au cercei, părul mare, codiţe, tunsori afro.
- Ce contează? Noi nu ne uităm la asemenea lucruri, este o lume liberă.

- Vă antrenaţi la 100 de metri de rivala istorică, Dinamo. Vă motivează? Cum ar fi un amical Steaua - Dinamo la Larnaca?
- Fiecare îşi vede de treaba lui. Da, de ce să nu se poată un meci de verificare. N-ar ieşi cu bătaie, fiecare dintre noi e profesionist.

- Se va ajunge la spionaj?
- Nu, nu cred. Ce să vadă la noi? Cum alergăm?

- Ş tefan Radu e ca şi rezolvat la Lazio pentru aproape 5 milioane de euro. E mai slabă Dinamo fără el?
- Eu îi urez să fie sănătos, nu ne interesează pe noi, cei de la Steaua, ce este la Dinamo.

- CFR, Rapid, Dinamo, toate spun că se bat la titlu, că îl pot cîştiga?
- Ş i noi ne gîndim. Decisive vor fi primele două etape din sezonul de primăvară. Noi întîlnim în deplasare pe Poli Iaşi şi apoi acasă pe CFR Cluj. Depinde ce vor face şi celelalte contracandidate. În aceste două runde se decide titlul. În etapele 20 şi 21.

- Îţi pare rău de cei patru jucători puşi pe liber de la echipă?
- Desigur, erau băieţi buni, dar n-avem nici o putere, nu depinde de noi cine rămîne, cine pleacă.

Citește și:
Daniel Bîrligea, exploziv după Dinamo Zagreb - FCSB: „Am auzit că nu mai joc meciul următor, nici nu știam”
Europa League
Daniel Bîrligea, exploziv după Dinamo Zagreb - FCSB: „Am auzit că nu mai joc meciul următor, nici nu știam”
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru optimile Europa League: NU e imposibil!
Europa League
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru optimile Europa League: NU e imposibil!
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close