GSP SPECIAL  »  SUPERREPORTAJE  »  POVEŞTI DE CABANĂ

Calvarul parcurs cu 32 km/h

Articol de , - Publicat luni, 07 ianuarie 2008 00:00

La 5 după-amiaza se strîng din nou. În sală. Cei 10 canoişti se împart în două grupuri. Fac în paralel antrenament la simulator şi forţă. Cinci bănci, suporturile pentru genunchi, cozi de pagae, corzi întinse şi aparatele care înregistrează distanţa şi timpul.

"Opt mii de metri pe care ar trebui să-i faceţi în 15 minute", anunţă Ivan Patzaichin. Îşi iau avînt şi încep. Sapă adînc în apa imaginară. Dumitrescu, Mironcic, Chirilă, Flocea şi Cuculici în prima serie.

Pe la 6.000 de metri apare transpiraţia. O peliculă subţire pe umerii masivi ai lui Mironcic. Dîre pe tricoul gri al lui Chirilă. Antrenorul le mai corectează mişcările. "Poţi să ieşi şi ultimul, dar să faci corect", îi spune lui Flocea. "Mai rar şi mai lung", strigă la Cuculici. Un sfert de oră de luptă cu pagaea şi aerul. Uneori sînt atît de sincronizaţi încît pare o cursă cu cinci învingători.

Urmează la rînd Loredan Popa, Simiocencu, Simion, Ciprian Popa şi Costache. Acelaşi ritual. Ceilalţi trec la forţă, după cîteva minute de relaxare. Într-o oră, totul e gata. A fost prima zi. Aperitivul. De azi încep lucrurile serioase.


Schimbare de ritm

Primele două zile ale cantonamentului de la Piatra-Arsă au fost mai lejere. De azi însă, regimul de modifică. "O să începem la şapte şi jumătate cu stretching şi sală. Apoi ieşim la schi. Şi vor fi porţii de două ore şi jumătate, chiar trei pentru unii", explică Ivan Patzaichin. Antrenamentul de după-amiază se lungeşte şi el şi devine mai intens. "După primele zece zile vor fi terminaţi, însă imediat se vor obişnui şi va începe încărcarea".

Atenţi şi uniţi
Diana Ene e psihologul lotului de canoe de şase ani. Ea îi descrie pe sportivi ca fiind foarte uniţi. "Mereu se încurajează unii pe alţii, fac diverse lucruri împreună. De Sărbători, şi-au luat costume de Moş Crăciun, au ieşit cu bărcile la Snagov şi au fost foarte haioşi".

Aniversat
Sîmbătă a fost ziua de naştere a lui Iosif Chirilă, medaliatul cu argint la Mondialele de la Duisburg alături de Andrei Cuculici, care a împlinit 24 de ani. Toată lumea din lot a pus bani şi canoistul a primit cadou un memory stick de 4 giga şi un mp3 player. "Noi aşa facem de obicei. Strîngem toţi bani şi luăm un cadou comun, apoi sărbătorim împreună", explică Patzaichin. Iosif şi-a tratat colegii cu peşte, crap şi ştiucă, pregătit special.

Citește și:
În anul când Duckadam uimea Europa la Sevilla, iar Maradona făcea spectacol, Balonul de Aur a mers către un nume șocant: „Cine e ăsta? E premiu pentru politică?”
Campionate
În anul când Duckadam uimea Europa la Sevilla, iar Maradona făcea spectacol, Balonul de Aur a mers către un nume șocant: „Cine e ăsta? E premiu pentru politică?”
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
Altele
I-a cedat echipamentul în timpul luptei și s-a ales cu 500.000 de dolari: „Vă mulțumesc pentru bonus!”
FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Echipele de START
Superliga
FCSB - Rapid, derby-ul toamnei pe Arena Națională » Echipele de START
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Campionate
Cum au apărut Lionel Messi și soția Antonela la întâlnirea cu Prințesa Leonor » Sunt imaginile momentului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează