FOTBAL  »  Superliga  »  TRANSFER

Paul Codrea, în discuții cu o echipă din Liga 1: "Am refuzat prima ofertă, dar continuăm negocierile"

Foto: Guliver/GettyImages
Foto: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat miercuri, 17 mai 2017 19:17

CSU Craiova e foarte aproape să semneze cu antrenorul italian Devis Mangia. Oltenii voiau să-l coopteze ca secund și pe Paul Codrea, care cunoaște foarte bine fotbalul italian, însă acesta nu s-a înțeles momentan cu oficialii craioveni.

"Da, au fost niște discuții, niște contacte cu cei de la Universitatea Craiova, dar, din păcate nu am reușit să ajungem la un acord. Cu siguranță faptul că am evoluat în campionatul italian și cunosc bine și fotbalul românesc a contat foarte mult pentru că, probabil, următorul antrenor al Craiovei va fi Devis Mangia și ar avea nevoie de un antrenor secund localnic.

Eu cred că eram profilul cel mai potrivit pentru că vorbesc limba, cunosc fotbalul și italian și românesc și cred că ne-am fi înțeles destul de bine, dar din păcate nu am reușit să cădem de acord deocamdată", a declarat Codrea la TV Dolce Sport.

Fostul internațional a dezvăluit ce l-a împins să nu semneze cu oltenii: "Mi s-a propus rolul de antrenor secund și, într-adevăr, motivele pentru care am refuzat propunerea au fost financiare. Am vrut să fiu tratat pe măsura valorii mele, având în vedere că sunt un fost internațional, am jucat în Italia atâta timp, am licența A. Cred că sunt niște atuuri. Consider că oferta lor a fost destul de slabă și puteau să faca mult mai mult. De asta spun că sunt în continuare deschis la discuții, dar le-am spus clar punctul meu de vedere".

Citește și:
Daniel Bîrligea, exploziv după Dinamo Zagreb - FCSB: „Am auzit că nu mai joc meciul următor, nici nu știam”
Europa League
Daniel Bîrligea, exploziv după Dinamo Zagreb - FCSB: „Am auzit că nu mai joc meciul următor, nici nu știam”
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru optimile Europa League: NU e imposibil!
Europa League
Ce șanse mai are FCSB să prindă play-off-ul pentru optimile Europa League: NU e imposibil!
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
Altele
Titi Aur și-a scos la vânzare vila de 800.000 de euro: „5 dormitoare, piscină acoperită, saună, grădină” » În ce oraș din România se află
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Stiri extrasport
L-a uitat rapid pe jucător » Cea mai sexy fotbalistă tocmai și-a oficializat relația cu ispita de la Insula Iubirii
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Profit.ro
Nou aeroport pregătit în România FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (7)
893736854062440
Andrei Popescu  •  17 Mai 2017, 21:39
Postat de Juventin Bianconero pe 17 Mai 2017, 21:26

Asta n-a antrenat nik , pe nicaieri , nu a castigat nik si deja are pretentii pe masura " valorii lui". Pai ce valoare ai mah semiantrenorule? Joci tare? O sa ramai cu joaca ta pe dinafara. O sa antrenezi la fifa 2018...... Pe net

Antreneaza sticle de bere el :))

326192847795467
Juventin Bianconero  •  17 Mai 2017, 21:26

Asta n-a antrenat nik , pe nicaieri , nu a castigat nik si deja are pretentii pe masura " valorii lui". Pai ce valoare ai mah semiantrenorule? Joci tare? O sa ramai cu joaca ta pe dinafara. O sa antrenezi la fifa 2018...... Pe net

425731240965213
Viorel Chirca  •  17 Mai 2017, 20:46

E dreptul oricaruia sa ceara banii care crede el ca-i merita....dreptul lui sa accepte sau sa refuze oferta....daca voi lucrati pe bani de nimic nu inseamna ca toata lumea e obligata sa faca la fel....***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează
Close