FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Gloriile lui Dinamo se revoltă: "Meciul de mâine este ilegal!"

Articol de GSP - Publicat vineri, 08 decembrie 2017 23:16

Asociația Old Boys Dinamo 2000 a anunțat că meciul amical ce va avea loc la Focșani sâmbătă, 9 decembrie, nu este autorizat.

"Președintele Asociației Old Boys Dinamo 2000, Florin Cheran, și vicepreședintele acesteia, Nicușor Vlad, aduc la cunoștiință că acțiunea din 9 decembrie 2017 de la Focșani a fost organizată fără aprobarea prealabilă a Consiliului de Conducere.
Numai cu o astfel de aprobare s-au făcut toate evenimentele de acest gen, de la momentul înființării Asociației noastre, din anul 2000.

Astfel este prevăzut în Statutul de Organizare și Funcționare al Asociației noastre.
De aceea, aducem la cunoștiință că orice acțiune organizată fără respectarea prevederilor noastre statutare nu este legală și nu se poate desfășura sub egida Asociației Old Boys Dinamo 2000.

De asemenea, ne rezervăm dreptul de a acționa în Justiție pe cei care fac astfel de acțiuni ilegale, neavând acordul Consiliului de Conducere și nu sunt respectate astfel prevederile noastre statutare", scrie în comunicatul remis GSP.ro.

Citește și:
Gloria Bistrița - FCSB, ultimul meci al etapei din Cupa României Betano » Eroare uluitoare, iar gazdele deschid scorul
Cupa Romaniei
Gloria Bistrița - FCSB, ultimul meci al etapei din Cupa României Betano » Eroare uluitoare, iar gazdele deschid scorul
Daniel Bîrligea, „dublă” pentru Frosinone! Românul s-a descătușat în Serie A
Campionate
Daniel Bîrligea, „dublă” pentru Frosinone! Românul s-a descătușat în Serie A
Jurnalistul și-a prezentat scuzele pentru votul la Balonul de Aur: „Trebuie să recunosc că a fost o greșeală”
Campionate
Jurnalistul și-a prezentat scuzele pentru votul la Balonul de Aur: „Trebuie să recunosc că a fost o greșeală”
Nsimba a vorbit deschis despre situația lui la Craiova: „Contractul meu? Așa stau lucrurile”
Cupa Romaniei
Nsimba a vorbit deschis despre situația lui la Craiova: „Contractul meu? Așa stau lucrurile”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (4)
titiduru22
titiduru22  •  09 Decembrie 2017, 18:56

Un articol tipic gSP ,fara informatii clare ,in coada de peste !

capca1
capca1  •  09 Decembrie 2017, 07:48

Băi, nene, ăștia nici la old boys nu se-nțeleg ?! Pe ei cine-i patronează : Negoiță sau Badea ?!

para.para
para.para  •  09 Decembrie 2017, 01:38

In cea mai saraca tara din UE, e posibil orice.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează