INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Un fotbalist de la Manchester United e anchetat pentru blaturi » Ar fi primit 90.000 de euro și riscă să intre la închisoare

FOTO: Guliver/GettyImages
FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat joi, 08 februarie 2018 12:20

Ander Herrera (28 de ani) este unul dintre cei 42 de suspecți în scandalul aranjamentelor din 2011, când el juca la Zaragoza. Toți riscă între 6 luni și 4 ani de închisoare dacă vor fi găsiți vinovați.

Manchester nu trece printr-un moment ideal. Psihic, mai ales. Managerul și câțiva jucători au probleme grave. De-abia transferat pe Old Trafford, Alexis Sánchez tocmai a fost condamnat la 16 luni de închisoare pentru o fraudă de un milion de euro în perioada Barcelona (2012-2013). Norocul său: în Spania, pedeapsa se suspendă dacă e mai mică de doi ani! Dar va trebui să plătească milionul datorat, plus amenda de 600.000 de euro.

Între timp, ancheta continuă în cazul Mourinho. Antrenorul a uitat să plătească Fiscului 3,3 milioane de euro între 2010 și 2013, când era pe banca lui Real Madrid.

Cei 90.000 de euro care-l acuză pe Herrera

Și, dacă mai era nevoie de o durere de cap, nici Ander Herrera nu a scăpat. Mijlocașul în vârstă de 28 de ani este unul dintre cei 42 de suspecți pentru un blat din Spania, în LaLiga 2010-2011. În ultima etapă, Zaragoza (Herrera a fost titular) a învins-o pe Levante în deplasare cu 2-1 și a evitat retrogradarea la mustață, trimițând-o pe Deportivo în Segunda.

Ulterior, s-a aflat că aragonezii i-au plătit pe cei de la Levante ca să accepte trucarea meciului. Pentru a păcăli autoritățile, conducătorii Zaragozei au virat bani în conturile propriilor jucători, care i-au returnat cash clubului înainte de a fi oferiți lui Levante.

Herrera, 21 de ani la acea vreme, a primit și el atunci două plăți: 50.000 și 40.000 de euro. "Diavolul" afirmă că e total nevinovat, însă, dacă se dovedește contrariul, el și ceilalți suspecți riscă între 6 luni și 4 ani de închisoare.

Citește și:
Soția starului de la Roma rupe tăcerea: „M-a înșelat în timpul sarcinii și cu prostituate”
Campionate
Soția starului de la Roma rupe tăcerea: „M-a înșelat în timpul sarcinii și cu prostituate”
Mihai Iosif schimbă echipa după o lună » „Promovează” din Liga 3 în Liga 2
Liga 2
Mihai Iosif schimbă echipa după o lună » „Promovează” din Liga 3 în Liga 2
De nerecunoscut » Fostul număr 1 WTA, apariție inedită de Halloween
Tenis
De nerecunoscut » Fostul număr 1 WTA, apariție inedită de Halloween
Are 25 de goluri în naționala României și se revoltă: „În țara asta, nimeni nu vrea! Toți fac ca Dan Petrescu”
Superliga
Are 25 de goluri în naționala României și se revoltă: „În țara asta, nimeni nu vrea! Toți fac ca Dan Petrescu”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează