INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Barcelona a început deja negocierile pentru aducerea 'noului Neymar'. Liderul din La Liga se află în pole positon pentru obținerea semnăturii

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de Cristian Toma - Publicat vineri, 27 aprilie 2018 23:22

Atacantul lui Santos, Rodrygo Goes, ar putea ajunge la Barcelona în această vară.

Potrivit publicației Sport, Barcelona și-a trimis deja reprezentanții să discute cu cei din anturajul vârfului sud-american. Aceeași sursă susține că după primele negocieri, perspectivele unui transfer sunt bune, liderul din La Liga fiind în pole-position pentru aducerea lui brazilianului pe Camp Nou.

2 goluriîn 6 partide a înscris Rodrigo în acest sezon în toate competițiile

În vârstă de 17 ani, Rodrigo este considerat unul dintre cei mai promițători fotbaliști brazilieni. Atacantul este supranumit în Brazilia "noul Neymar", fiind deja comparat de jurnaliști cu starul PSG-ului, prin prisma calităților comune pe care le au cei doi.

Component al naționalei Under 17 a Braziliei, Rodrygo a debutat pentru Santos în luna noiembrie a anului trecut, imediat după semnarea primului său contract profesional cu clubul de pe Vila Belmiro, intrând pe parcursul meciului câștigat de echipa sa pe teren propriu în fața lui Atlético Mineiro scor 3-1. În contractul său cu formația antrenată de Jair Ventura este stipulată o clauză de reziliere în valoare de 50 de milioane de euro.

Rodrigo este un produs al centrului de copii și juniori al lui Santos, club în curtea căruia se află de la vârsta de 10 ani. El mai are contract cu gruparea braziliană până în ianuarie 2022 și este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 100.000 de euro.

surse: bleacherreport.com, sport-english.com

Citește și:
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Superliga
A renunțat la o sumă uriașă pentru a semna cu FCSB: „El a propus. E mare lucru”
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Special
Răzvan Lucescu, cerere de protecție pentru numele tatălui său: sunt 1.027 de puncte nominalizate de fiul lui Mircea Lucescu
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
Tenis
Câți bani a câștigat Sorana Cîrstea la US Open » Urcă și în clasamentul WTA
După Dinamo - FCSB, statisticienii au calculat cel mai probabil play-off în acest sezon
Superliga
După Dinamo - FCSB, statisticienii au calculat cel mai probabil play-off în acest sezon
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Profit.ro
FOTO Lidl pregătește în România cel mai mare supermarket local al său
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (3)
utilizator șters
utilizator șters  •  28 Aprilie 2018, 12:41

Iar brazilieni?! Ăștia pe cât sunt de talentați, pe atât sunt de dificili și de individualiști. Puțini sunt cei care se încadrează într-o disciplină de grup și într-o viață extrasportivă sănătoasă!

liverpool.de.romania
liverpool.de.romania  •  28 Aprilie 2018, 08:39

La 17 ani, Neymar era cotat la 5-6 milioane de euro.

red77
red77  •  28 Aprilie 2018, 08:34

La 17 ani poți sa fii noul maradona noul neymar și la maturitate sa ajungi noul mitea sau noul daminuta

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Close