SPORTURI  »  TENIS  »  WTA ROMA

VIDEO Prima româncă eliminată de la Roma » A pierdut în fața numărului 27 WTA

Mihaela Buzărnescu FOTO: Guliver/GettyImages
Mihaela Buzărnescu FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat luni, 14 mai 2018 19:47

Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 33 WTA) a fost eliminată în primul tur al turneului Premier 5 de la Roma, scor 3-6, 6-7, de Shuai Zhang (29 de ani, 27 WTA).

Primul set a fost dominat de chinezoaică, în ciuda unui procentaj slab al primului serviciu, 41 la sută. Buzărnescu și-a ridicat nivelul în actul secund. A preluat inițiativa, a trecut chiar și la conducere, cu un break avans. În tie-break lucrurile au fost fără echivoc. Zhang a servit precis și a închis meciul într-o oră și 40 de minute, scor 6-3, 7-6(2).

Mihaela Buzărnescu este la a 2-a înfrângere consecutivă, după cea din primul tur de la Madrid, împotriva Mariei Sharapova.

A fost a 3-a întâlnire directă între cele două, Zhang impunându-se de fiecare dată fără set pierdut. Chinezoaica va juca în turul următor împotriva Jelenei Ostapenko.

Vezi și: VIDEO + FOTO Simona Halep și-a aflat adversara de la Roma! Este jucătoarea care i-a administrat cea mai severă înfrângere din 2018

Citește și:
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Stiri extrasport
Cornel Dinu își vinde vila cu 6 camere și 7 băi: „Finisaje premium”. Prețul solicitat
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Cupa Romaniei
Marius Șumudică a scos echipa de pe teren în timpul derby-ului cu U Cluj, apoi a dezvăluit: „Știți ce mi-a zis Chipciu?”
Lovitură de teatru în Serie A, Dan Șucu petrece!
Campionate
Lovitură de teatru în Serie A, Dan Șucu petrece!
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Liga 2
Milionarul român se opune construirii noului stadion » Miza este uriașă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (4)
1prezescu
1prezescu  •  15 Mai 2018, 09:18

Turneul de la Roma va fi similara cu cel de la Madrid !!!Poate Halep va iesi mai repede !!

ciuleavvictorms
ciuleavvictorms  •  15 Mai 2018, 00:21
Postat de anne1970_ar pe 14 Mai 2018, 21:14

Cred ca si aici sunt probleme de etaj. Sa dai aceeasi lovitura gresita in aut un meci intreg, e o problema. Sa dai majoritatea retururilor in plasa sau afara e o problema. Sa joci fara sa gandesti e o mare problema. Deci, ori te antrenezi serios, ori te lasi.

mister, etajul tau e harcea-parcea, ar trebui sa taci sau nu stii cat de prost esti?

dubluv
dubluv  •  14 Mai 2018, 21:48
Postat de anne1970_ar pe 14 Mai 2018, 21:14

Cred ca si aici sunt probleme de etaj. Sa dai aceeasi lovitura gresita in aut un meci intreg, e o problema. Sa dai majoritatea retururilor in plasa sau afara e o problema. Sa joci fara sa gandesti e o mare problema. Deci, ori te antrenezi serios, ori te lasi.

a vorbit si nea Ion.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează