FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Omul bun la toate » Dinamovistul care a ieșit din nou în evidenţă într-un moment delicat a ajuns la 44 de assist-uri în Liga 1!

Nistor e un om important și pe teren, și în vestiarul dinamoviștilor Foto: Raed Krishan
Nistor e un om important și pe teren, și în vestiarul dinamoviștilor Foto: Raed Krishan

Articol de , - Publicat marti, 24 iulie 2018 09:00

Căpitanul lui Dinamo, Dan Nistor, s-a detașat în clasamentul celor mai buni pasatori în activitate din prima divizie.

" Dan Nistor este un lider adevărat pentru Dinamo". E afirmaţia întâlnită la mai mulţi specialişti din lumea fotbalului, enunţată şi de Basarab Panduru, fostă glorie a Stelei, la TV Telekom Sport. Duminică seara, mijlocaşul central de 30 de ani a avut o fază prin care a destabilizat apărarea Voluntariului la scorul de 1-0 pentru ilfoveni, a trecut de trei adversari şi a oferit un assist simplu şi eficient pentru golul egalizator al lui Salomao.

S-a terminat în cele din urmă 2-1 pentru "câini", iar Nistor s-a detaşat cu acea reuşită în clasamentul celor mai buni pasatori în activitate din Liga 1. Are 44 de assist-uri.

"Nu se trece uşor peste dezastru"

Îndepărtat de Contra din lotul lui Dinamo în vara trecută, neplăcut nici de Petrescu la CFR, Nistor are atmosfera perfectă în Ştefan cel Mare sub comanda lui Bratu. Decar, cu banderola la braţ, apreciat de colegi şi de suporteri şi un bun motivator. Nu se ascunde în spatele unei victorii cu iz de play-out.

"Suntem conştienţi că anul trecut a fost unul dezastruos şi nu se trece uşor peste aşa ceva. Acum, avem încredere pentru viitor, însă ne cunoaştem lungul nasului, ştim că n-am realizat decât o victorie normală în prima etapă de campionat. Copiii talentaţi de la Dinamo trebuie susţinuţi de noi cei cu experienţă şi împreună să muncim mai mult", a comentat Dan.

2 goluri şi 3 assist-uri cu FCSB

Nistor are 5 Derby-uri de România în palmares, două goluri şi trei assist-uri. "Pe noi ne interesează numai Dinamo, mai avem câteva meciuri până să intrăm în forma optimă, ca echipă. Cei de la FCSB vor avea o partidă și la mijlocul săptămânii, în cupele europene, poate fi un mic avantaj pentru noi, însă într-un derby nu există oboseală. Avem de luat şi o revanşă după ce-am fost egalaţi în prelungiri la ultimul duel, vrem să le oferim victoria suporterilor noştri. Vom juca până la ultima picătură de energie, extrem de motivaţi", a mai comentat liderul roș-albilor.

Topul celor mai buni pasatori din Liga 1 în activitate

Nume (club) / Assist-uri
1. Nistor (Dinamo) 44
2. C. Deac (CFR Cluj) 41
3. M. Roman I (FC Botoşani) 37
4. A. Cristea (Poli Iaşi) 35
5. Culio (CFR Cluj) 34
6. Vl. Achim (Viitorul) 22
7-9. J. Morais (FCSB)
         Hanca (Dinamo)
         Bawab (Concordia) 21
10. M. Cristescu (Concordia) 20

3
goluri şi 4 pase decisive a reuşit Nistor în 2016-2017, în 29 de meciuri

7
assist-uri a reuşit decarul roş-albilor în returul 2017-2018, plus un gol, în 18 partide

10.000 €e salariul lunar al lui Nistor în Ştefan cel Mare

"Dan ştie ce se cere la Dinamo, e un exemplu pentru fotbaliştii tineri din lot. Îi motivează cum poate mai bine, le-a arătat tot felul de filmuleţe ca să-i introducă în atmosfera echipei înainte de Derby"
Florin Bratu, antrenor Dinamo

FANI / O peluză de "câini"

Dinamoviştii au transmis ieri că vor avea 8.600 de bilete în peluza oaspeţilor de pe Naţional Arena, la Derby-ul cu FCSB. Tichetele, care costă 15 lei, sunt puse în vânzare deja la casele stadionului din Ştefan cel Mare, programul fiind 10:00-20:00. Fanii din Provincie îşi pot rezerva tichetele prin intermediul [email protected], apoi de la stadion le pot ridica, având acolo posibilitatea şi de a-şi face card de socios

Citește și:
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Superliga
Zeljko Kopic l-a scos din lot: 99% pleacă de la Dinamo!
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Superliga
Șoc în fotbalul românesc! Impresarul Cătălin Sărmășan, suspendat un an pentru pariuri » Amendă uriașă primită de omul care îi reprezintă pe Cîrjan, Politic, Miculescu
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (7)
burgman
burgman  •  24 Iulie 2018, 19:42

Cea mai buna afacere a fost readucerea lui. Bun jucator, constant si foarte muncitor, bun motivator, imi aminteste de Haldan.

zecs93
zecs93  •  24 Iulie 2018, 18:07

cel mai bun nistor !!!

dinamo_fan
dinamo_fan  •  24 Iulie 2018, 15:30

statistic lui Nistor nu are un randament care sa te dea pe spate dar are meritul ca e insistent are initiativa si curajul sa incerce pase si actiuni individuale pe care altii nu le incearca din prea multa comoditate. greseste destul de mult dar are si meritul ca din cand in cand ii iese. mie personal mi se pare mereu un pic cam repezit. daca ar fi mai relaxat si cu mintea un pic mai limpede ar putea fi cel mai bun mijlocas din tara. pe de alta parte il inteleg si pe el ca are nevoie sa-si creeze niste automatisme. tot statistic daca o luam in afara de May el nu a avut niciodata colegi cu care sa joace constant impreuna. pe toate celelalte posturi s-au tot rotit jucatorii. Sa nu uitam ca el a revenit la inceputul anului alaturi de Torje, de Palic, de Pesic care incet incet au iesit din echipa. in atac s-au rotit ba Nemec, ba Pesic, ba Popa , ba Moldoveanu, ba amandoi. acum va urma Axente. doar pe stanga a fost cat de cat constant Salomao. trebuie jucate 10-20 de meciuri impreuna pentru a cristaliza relatiile. de multe ori atantul pleaca si pasa nu vine, sau invers...asta e clar un automatism care vine o data cu timpul petrecut impreuna. de aia si jucam mult de-a latul terenului. Plus de asta si popa si MOldoveanu sau cine sunt in fata, au nevoie sa iasa intre linii, nu sa stea ca mortii sa astepte pase in picior. e greu pana departe.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează