INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER CITY

Starul lui City s-a operat la menisc și nu va mai juca în 2018! S-a ținut de glume după intervenție: "Celălalt genunchi devenise gelos"

Mendy, numărul 22 // FOTO: Guliver/GettyImages
Mendy, numărul 22 // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de - Publicat joi, 15 noiembrie 2018 10:40

Fundașul francez al lui Manchester City, Benjamin Mendy, a suferit o intervenție la meniscul stâng, după ce în 2017 s-a operat la dreptul de ligamente încrucișate: "Trebuie să vă găsiți câteva jocuri alt căpitan la Echipa Fantastică"

Benjamin Mendy a ratat convocarea pentru meciul Franței din Olanda, în Liga Națiunilor, de vineri. Era accidentat la genunchiul stâng și miercuri seară s-a și operat la meniscul stâng. Fundașul lateral francez al lui Manchester City a făcut haz de necaz în spital și a glumit cu fanii pe rețelele de socializare. "Celălalt genunchi devenise gelos, dar intervenția a decurs bine. Este totul în regulă acum și voi reveni curând. Trebuie doar să vă găsiți un alt căpitan pentru câteva meciuri la Fantasy Premier League", a anunțat Mendy pe contul său de Twitter.

200 de zile out

Jucătorul de 24 de ani, transferat în iulie 2017 de la AS Monaco, cu 57,5 milioane de euro, făcea referire la operația suferită anul trecut la ligamentele încrucișate ale genunchiului drept, ce l-a ținut 200 de zile pe bară. Benjamin, care a apelat la un cunoscut chirurg din Barcelona, a fost înlocuit la "naționala" lui Deschamps de celălalt Mendy, Ferland, de la Lyon. Liderul din Premier nu a anunțat cât va lipsi, dar 2018 este încheiat pentru el. 

301 zile a fost accidentat Benjamin Mendy din vara lui 2017 până în prezent, când va începe recuperarea după operația la meniscul stâng

11 meciuri în toate competițiile are fundașul francez pentru Manchester City în acest sezon. A jucat 28 de minute și la națională, în turul cu Olanda, 2-1

Citește și:
Românul fost concurent pe post cu Harry Kane: „Nu avea calități să câștige Balonul de Aur, i-au făcut loc în echipă. Dar uite ce face munca!”
Campionate
Românul fost concurent pe post cu Harry Kane: „Nu avea calități să câștige Balonul de Aur, i-au făcut loc în echipă. Dar uite ce face munca!”
SET în al doilea meci din Cupa României Betano! + Etapa a doua a furnizat deja prima surpriză
Cupa Romaniei
SET în al doilea meci din Cupa României Betano! + Etapa a doua a furnizat deja prima surpriză
Ce ascensiune! Din Superliga, premiat la Gala Balonului de Aur: a devenit cel mai bun din lume!
Superliga
Ce ascensiune! Din Superliga, premiat la Gala Balonului de Aur: a devenit cel mai bun din lume!
Viorel Păunescu, înmormântat astăzi la Cimitirul Bellu » Nume importante din fotbalul românesc au venit să-l conducă pe ultimul drum pe fostul președinte al Stelei
Superliga
Viorel Păunescu, înmormântat astăzi la Cimitirul Bellu » Nume importante din fotbalul românesc au venit să-l conducă pe ultimul drum pe fostul președinte al Stelei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează