FOTBAL  »  Superliga  »  TRATATIVE

DINAMO // EXCLUSIV Surpriză de proporții: Eugen Neagoe merge la CFR Cluj! » Negocieri din spital

Eugen Neagoe
Eugen Neagoe

Articol de , - Publicat marti, 23 iulie 2019 09:33

Eugen Neagoe a luat decizia să nu mai antreneze, iar conducerea campioanei CFR Cluj i-a oferit deja un post. 

Eugen Neagoe va trebui să stea mai multe luni în recuperare după problemele grave avute. Acesta și-a luat gândul de la antrenorat, cel puțin pentru moment.

Conform surselor Gazetei, "Geană" nu va rămâne însă neangajat! Conducerea CFR-ului i-a propus deja antrenorului să vină la Cluj pe postul de consilier pe probleme de fotbal.

Mai exact, Neagoe va fi responsabil de tot ce înseamnă strategia clubului, transferuri etc. Cu alte cuvinte, acesta va ocupa un post apropiat de cel de director tehnic. Deși este încă internat la Spitalul de Urgență Floreasca, discuțiile dintre echipa campioană și Neagoe au fost purtate prin intermediul impresarului său, care a stat mai tot timpul la spital alături de "Geană".

Interesant este că Neagoe nu a fost legat de campioană în niciun fel, nici ca jucător, nici ca antrenor, însă conducerea din Gruia îl cunoaște și-i apreciază competența și caracterul".

10.000 €pe lună este salariul pe care Neagoe îl are în acest moment la Dinamo

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Confesiune cutremurătoare din „microbuzul groazei”: „O creangă ne-a despărțit, el a murit peste șofer, eu sunt aici...”
Superliga
Confesiune cutremurătoare din „microbuzul groazei”: „O creangă ne-a despărțit, el a murit peste șofer, eu sunt aici...”
China atacă inima industriei auto europene! Xiaomi intră în joc cu un nou SUV
Noutati auto
China atacă inima industriei auto europene! Xiaomi intră în joc cu un nou SUV
Titi Aur condamnă un alt detaliu în accidentul rutier suferit de echipa a doua lui Dinamo: „Nu e vorba de vârsta șoferului! Adevărații autori morali sunt acolo”
Superliga
Titi Aur condamnă un alt detaliu în accidentul rutier suferit de echipa a doua lui Dinamo: „Nu e vorba de vârsta șoferului! Adevărații autori morali sunt acolo”
FCSB a EXPLODAT » Fotbaliștii nu îl mai vor șef în vestiar, Becali are de luat o decizie majoră
Superliga
FCSB a EXPLODAT » Fotbaliștii nu îl mai vor șef în vestiar, Becali are de luat o decizie majoră
ULTIMA ORĂ Vârsta de pensionare va crește în România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Vârsta de pensionare va crește în România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Iată DOSARUL COMPLET de la Securitate al lui Dan Șucu, informatorul „Mircea Crișan”: „Voi respecta toate indicațiile” + „Timid, greoi în gândire, bâlbâit. Un mediocru necesar!”

Universitatea Craiova - Levski Sofia 2-2! Leka noşt, deţa! Campioana iese din scenă în turul 2 din UCL! Rămânem încă un an în afara fotbalului care contează


Comentarii (13)
tristan
tristan  •  23 Iulie 2019, 19:15
Postat de Dănuț Robert pe 23 Iulie 2019, 17:38

Nu a jucat la CFR.. Dar anul trecut le a dat 4 meciuri celor de la CFR normal ca îl apreciaza ????????????le a băgat 12 puncte în buzunar

"Scenarita" - *** tradițională la romani

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

2341387075886965
Dănuț Robert  •  23 Iulie 2019, 17:38

Nu a jucat la CFR.. Dar anul trecut le a dat 4 meciuri celor de la CFR normal ca îl apreciaza ????????????le a băgat 12 puncte în buzunar

rivaldinho
rivaldinho  •  23 Iulie 2019, 15:23

Frumos gestul!

Vezi toate comentariile (13)
Comentează