FOTBAL  »  Superliga  »  

"Cu fiecare victorie şansele de a evita retrogradarea cresc"

Articol de - Publicat sambata, 29 martie 2008 00:00

 

Atmosfera în lotul gorjenilor este bună, iar unul dintre cei mai importanţi jucători ai pandurilor, Ciprian Vasilache este optimist înaintea jocului de mîine, cu Poli Iaşi. „Dacă voi reuşi să marchez este foarte bine, dacă nu, victoria contează cel mai mult. Îmi propun trei puncte, deoarece pentru noi, toate meciurile sînt dificile, indiferent că jucăm cu Steaua sau Ceahlăul. Cu Iaşiul o să fie mai greu decît cu Ceahlăul. Avînd în vedere victoria de la Constanţa, băieţii sînt mai încrezători”, a declarat Vasilache.

După evoluţia slabă în meciul de la Craiova, unde a ratat cu poarta goală, mijlocaşul a renăscut şi a jucat din ce în ce mai bine. „Regret ratarea de la Craiova şi aş putea da vina pe teren, dar trebuia să fiu mai concentrat şi să mă duc cu mingea pînă în poartă. M-aş fi bucurat dacă era o victorie. Atmosfera în lot în aceste momente este foarte bună. Am avut destule înfrângeri, ne-am săturat să pierdem. Sunt sigur că duminică vom câştiga”, a adăugat Vasilache.

„Ne-am propus să cîştigăm fiecare meci. Fiecare meci îl atacăm la victorie şi, cu fiecare succes, şansele noastre cresc. O să vină o serie de meciuri frumoase. Cînd joci cu echipe mari se vede valoarea. Am făcut un meci bun cu Steaua şi am fi meritat cel puţin un egal. Am jucat mai slab la Constanţa şi am cîştigat. Diferenţa e de trei puncte. Prefer să jucăm mai prost şi să cîştigăm, iar dacă le facem pe amîndouă e bine. Oricum, nu există meciuri de 6 puncte, tot trei se pun în clasament. Sîntem o echipă ofensivă, nu stăm să ne apărăm. Acum ne gîndim la retrogradare şi trebuie aă facem tot posibilul să scăpăm”, a încheiat mijlocaşul. 

Citește și:
Gloria Bistrița - FCSB, ultimul meci al etapei din Cupa României Betano » Primele ocazii ale oaspeților
Cupa Romaniei
Gloria Bistrița - FCSB, ultimul meci al etapei din Cupa României Betano » Primele ocazii ale oaspeților
Daniel Bîrligea, „dublă” pentru Frosinone! Românul s-a descătușat în Serie A
Campionate
Daniel Bîrligea, „dublă” pentru Frosinone! Românul s-a descătușat în Serie A
Ioan Andone e pesimist: „Din păcate, o echipă cu tradiție dispare”
Superliga
Ioan Andone e pesimist: „Din păcate, o echipă cu tradiție dispare”
Jignit și numit „bestie și canalie”, i-a dat replica lui Cornel Dinu: „Doar un singur lucru îi zic”
Superliga
Jignit și numit „bestie și canalie”, i-a dat replica lui Cornel Dinu: „Doar un singur lucru îi zic”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fosta finalistă de la Australian Open, poveste bizară din vestiarul WTA: „Nu mai era nimeni. L-am strecurat pe Quincy”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează