GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  DECIZIE

112 milioane € prejudiciu, dar Italia nu-l extrădează pe Dragoș Săvulescu, ci îi micșorează sentința! Motivarea e incredibilă: „Stă cu prietenii”

Articol de - Publicat luni, 16 noiembrie 2020 10:54 / Actualizat luni, 16 noiembrie 2020 17:09

Dacă în România e în continuare așteptat pentru a-și consuma sentința de 5 ani și jumătate de închisoare, în schimb, în Italia, Dragoș Săvulescu primește clemență de la autorități.

Pedeapsa fostului acționar dinamovist a fost redusă cu trei ani de Ministerul de justiție din Italia, iar Săvulescu ar mai avea de ispășit 2 ani, 5 luni și 28 de zile. Pe care justiția italiană consideră că trebuie să îi ispășească în Peninsulă, fiindcă are afaceri și apartamente închiriate. 

Motivarea justiției din Italia în cazul Dragoș Săvulescu: „Rămâne aproape de prieteni și interese”

Persoana a cărei predare s-a cerut, de altfel, nu este un cetăţean italian, ci este un rezident legal, formal şi efectiv în Italia, aşa cum este demonstrat de faptul că potrivit documentaţiei stufoase administrate la dosar, persoana urmărită vorbeşte curent limba italiană, locuieşte în San Fermo della Battaglia (provincia Como) unde are închiriat un imobil, este titularul unui contract de închiriere a unui alt imobil în Milano. 

Este proprietarul unei locuinţe în Milano, în strada Pirelli, se află în Italia cel puţin din luna mai a anului 2018, locuieşte în Italia împreună cu soţia Martini Anjela (conform documentaţiei administrate la dosar). 

Având în vedere toate acestea, nu există motive să se impună persoanei urmărite ispăşirea pedepsei în România, din moment ce executarea acestei pedepse în Italia, după recunoaterea sentinţei străine, este mai conformă cu cerinţa resocializării sale efective, deoarece în Italia va fi mult mai aproape de prietenii săi şi de interesele sale şi va putea trăi experienţa închisorii ca pe un moment de creştere a conştientizării valorii negative a faptelor comise mai degrabă decât ca pe un moment de aspră pedepsire ispăşită foarte departe de propriul context familial, social şi teritorial.
 - se arată în motivarea Curții de Apel din Napoli, conform g4media.ro.

Ministerul italian de Justiție a motivat și refuzul predării lui Dragoș Săvulescu autorităților din România: „Pe numele lui Dragoș Săvulescu a fost emis un mandat european de arestare de către instanţa română în legătură cu pedeapsa de 5 ani şi jumătate de închisoare. Predarea acestuia a fost refuzată deoarece s-a dispus în acelaşi timp executarea pedepsei în Italia”.

Angela Martini
Angela Martini
Angela Martini, partenera fostului finanțator dinamovist Dragoș Săvulescu
Angela Martini
+42 FOTO

Dragoș Săvulescu a fost condamnat pentru complicitate la abuz în serviciu și a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat care a prejudiciat statul român cu 112 milioane de euro într-un dosar retrocedărilor de plaje şi faleze în Constanţa şi Mamaia. Omul de afaceri stă alături de superba Angela Martini în Italia, galerie foto aici. 

Angela Martini
Angela Martini, partenera fostului finanțator dinamovist Dragoș Săvulescu
Angela Martini
+42 FOTO
  • foto: Instagram @angela_martini

Citește și alte știri despre Dragoș Săvulescu

FOTO Cum arată acum fugarul Dragoș Săvulescu, la 20 de luni de când a fost dat în urmărire internațională

Un fost acționar al lui Dinamo, declarații dure din Italia: „România a fost inundată de persoane din zonele roșii. Sunt interese electorale la mijloc”

Citește și:
Izgonit de Gigi Becali de la FCSB, fotbalistul se opune: „Viitorul meu e încă aici!”
Superliga
Izgonit de Gigi Becali de la FCSB, fotbalistul se opune: „Viitorul meu e încă aici!”
„Te mai recunoaște lumea?” » Fostul campion al Diviziei A s-a făcut profesor de sport! Numește fotbalistul român preferat și își dezvăluie temerile: „Să nu se întâmple la Dinamo ca la Steaua!”
Special
„Te mai recunoaște lumea?” » Fostul campion al Diviziei A s-a făcut profesor de sport! Numește fotbalistul român preferat și își dezvăluie temerile: „Să nu se întâmple la Dinamo ca la Steaua!”
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Grupa MORȚII la Campionatul Mondial: Norvegia, ghinion la prima participare după 28 de ani
După 10 ani! Pe ce loc poate termina România turneul Mondial: două condiții de îndeplinit la ultimul meci
Handbal
După 10 ani! Pe ce loc poate termina România turneul Mondial: două condiții de îndeplinit la ultimul meci
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Profit.ro
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Acuzații SEISMICE împotriva lui Gheorghe Tadici: „S-a răzbunat că nu i-au ieșit pariurile! Știe toată țara că pariază!” » Retrasă definitiv la doar 25 de ani: „Era terminată psihic de Tadici, plângea non-stop!”

Scor aiuritor la baschet: 207 puncte diferență! » Scandal după meci: „E nevoie de bun-simț în astfel de situații” vs „Să ne oprim și să nu mai jucăm?”


Comentarii (56)
vicavo77
vicavo77  •  16 Noiembrie 2020, 20:30

Domnii jurnalisti, nu omul de afaceri sta în Italia ci infractorul condamnat definitiv. De ce va e rușine sa spuneți exact ce este acest individ?

anti.cioban
anti.cioban  •  16 Noiembrie 2020, 15:45
Postat de alenb pe 16 Noiembrie 2020, 14:50

Uite ca Madagascar s-a grabit sa-l trimita pe Mazare desi nici macara nu avea acord de extradare.

Madagascar este o tara amarata care nu vrea scandal cu nimeni. Italia pe de alta parte este o tara in care autoritatile inteleg foarte bine ca Romania este redusa la stadiul de colonie si ca nimeni de aici (ministrul justitiei, procuror general etc) n-o sa faca scandal la nivel european.

brancusi
brancusi  •  16 Noiembrie 2020, 18:37

Nevasta lui Săvulescu trebuie prezentata lui Borcea!

Vezi toate comentariile (56)
Comentează