ESPORTS  »  CS:GO  »  CS:GO

Alt scandal în CS:GO: o echipă importantă a fost amendată

Articol de GSP - Publicat vineri, 04 decembrie 2020 14:05 / Actualizat vineri, 04 decembrie 2020 14:38

MiBR a fost penalizată cu 10.000 $ după ultimul succes. 

Brazilienii s-au bucurat pentru victoria cu OG, în cadrul turneului Flashpoint 2, dar apoi au primit vestea proastă. Organizatorii au decis să oprească suma de 10.000 $ din veniturile cuvenite sud-americanilor, pe care au donat-o la o organizație caritabilă.

Antrenorul echipei își asumă vina

Motivul a fost că cei de la MiBR au lăsat un televizor pornit, pe care se transmitea partida, iar gamerii ar fi putut vedea ce făceau adversarii. Din fericire pentru MiBR și pentru competiție, a existat un delay mare, dar chiar și așa exista o șansă pentru a profita. 

Antrenorul brazilienilor, Raphael „cogu” Camargo a ridicat mâinile și și-a recunoscut greșeala. „Am urmărit meciul anterior și apoi am uitat să închid. Cineva m-a anunțat pe telefon și am rectificat eroarea înainte de runda secundă. Îmi recunosc eroarea” a spus antrenorul, care a anunțat că și el va dona o parte din câștigurile lui către caritate. 

Din fericire pentru MiBR echipa nu a primit o sancțiune mai dură, așa că va continua competiția fără probleme. 

CITEŞTE ŞI ALTE ŞTIRI DIN CATEGORIA ESPORTS

S-a ajuns și la asta: EA dată în judecată pentru „scriptul” secret în FIFA

EA a celebrat 1 decembrie pe FIFA 21! Ce echipament unic a apărut în joc

Citește și:
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Tenis
Discursul Simonei Halep nu se putea încheia într-un mod mai emoționant: „Vreau să rămâneți puțin în picioare!”
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Superliga
Talentul uitat al României a numit cei mai buni 6 executanți de lovituri libere din istoria fotbalului românesc: „El pe primul loc” » Cum l-a ratat Dinamo
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Media
Antrenoare de fitness, fosta ispită de la „Insula Iubirii” va fi noua prezentatoare de la „Observator”
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Profit.ro
Decizie la Bruxelles privind compensațiile plătite pasagerilor la întârzierea zborurilor. Taxele pentru bagajele de mână, în prețul de bază al biletului
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Preţurile din Los Angeles sunt ireale: ce poţi cumpăra la supermarket cu 100 de lei

Toți o țin minte cu telefonul în decolteu, iar acum s-a întors după 16 ani! Larissa Riquelme, apariție de nerecunoscut la SUA - Paraguay


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează