INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  SERIE B

Adrian Stoian s-a plâns în Italia după experienţele de la FCSB și Viitorul: „Parcă eram un străin în țara mea”

Adrian Stoian, la FCSB
Adrian Stoian, la FCSB

Articol de - Publicat miercuri, 13 ianuarie 2021 11:36 / Actualizat vineri, 17 ianuarie 2025 14:25

Adrian Stoian (29 de ani)  s-a întors în Serie B, la ultima clasată Ascoli, și vrea să uite experiențele din România. Tot în divizia secundă va juca și Claudiu Micovschi (21), împrumutat de Genoa.

Adrian Stoian revine în Italia, nereușind nici la Viitorul, după aventura eșuată la FCSB. Mijlocașul ce va împlini 30 de ani peste mai puțin de-o lună a semnat cu Ascoli, „lanterna roșie” din Serie B și privește cu regret înapoi: 

„Ultima mea experiență a fost în România, la Viitorul, am evoluat și la FCSB, însă la cât am jucat în Italia, pot spune că atunci când m-am întors în țară parcă eram un străin. Sper ca suporterii să se întoarcă pe stadion cât mai repede posibil să pot vedea, din nou, atmosfera caldă, pe care am apreciat-o ca adversar”, a mărturisit pentru Tuttomercatoweb.com.

Claudiu Micovschi, în Serie B

Tot în acest mercato de iarnă, s-a mutat în Serie B un alt român. Claudiu Micovschi, aripă stânga de 21 de ani, a ajuns, sub formă de împrumut, de la Genoa la Reggina, locul 14 din 20, după 17 etape. Fusese în acest sezon de două ori rezervă, cu Verona în campionat și Catanzaro în Cupă.

6 româniavem în Serie B în 2021: Marius Marin (Pisa), Adrian Petre (Cosenza), Vasile Mogoș (Chievo), Adrian Stoian (Ascoli), Claudiu Micovschi (Reggina) și Alexandru Borbei (Lecce)

VIDEO. Explicații în premieră pentru declinul lui Adi Petre de la FCSB: „A pățit la fel ca la Esbjerg”

Citește mai multe știri despre stranieri:

Alexandru Maxim, dorit la una dintre cele mai importante echipe ale Turciei!

Tătărușanu, elogiat în Gazzetta dello Sport după ce dus-o pe Milan în sferturile Cupei: „A devenit protagonist absolut”

Citește și:
Istvan Kovacs a primit ajutor la o fază milimetrică în Japonia - Tunisia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Istvan Kovacs a primit ajutor la o fază milimetrică în Japonia - Tunisia
Curacao a șocat în etapa a 2-a de la Mondial! Fabulos cât s-a terminat meciul cu Ecuador
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Curacao a șocat în etapa a 2-a de la Mondial! Fabulos cât s-a terminat meciul cu Ecuador
Plecare iminentă de la FCSB: „Despărțirea oficială va veni curând. Știu din surse sigure”
Superliga
Plecare iminentă de la FCSB: „Despărțirea oficială va veni curând. Știu din surse sigure”
Ce s-a întâmplat în Japonia - Tunisia este fără precedent în istoria Mondialelor
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ce s-a întâmplat în Japonia - Tunisia este fără precedent în istoria Mondialelor
România frânează Hornbach
Profit.ro
România frânează Hornbach
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează