O istorioară adevarată din "judeţeană"

Citeste pe MYSPORT o poveste adevarata despre fotbalul din diviziile inferioare. Scrie si tu evenimentele inedite la care ai participat! Prin anul 2002 cred, am injghebat impreuna cu niste amici entuziasti, o echipa de fotbal pe care am inscris-o in campionatul judetean al Iasului.

Va istorisesc aici prima deplasare, a fost intr-un sat al carui nume l-am uitat, era pe undeva pe langa granita cu Republica Moldova.

Adunarea in Iasi, duminica dimineata, a fost greoaie. Unii nu se trezisera dupa nunti, altii erau plecati din oras (majoritatea jucatorilor erau studenti la medicina si in weekend mai plecau pe la mama pe-acasa).

Vremea era racoroasa, sfarsit de octombrie, dar macar nu ploua prea tare. Pe la 9 jumate eram vreo 8. Meciul trebuia sa inceapa la 11, nu cunosteam drumul dar stiam ca e la vreo 70 de km, din care o mare parte pe drumuri judetene, timpul nu mai avea deci rabdare cu noi. O masina a plecat inainte, sa anunte adversarii ca totusi venim. Pana pe la 10 au mai venit trei baieti, numai bine de-o echipa, si am plecat si restul.

Cum era de asteptat, noi astia din ultimele doua masini ne-am ratacit. Prima masina ajunsese cu bine si baietii ne sunau disperati sa ne intrebe pe unde suntem, pentru ca organizatorii vroiau sa declare meciul pierdut la masa verde.

Am ajuns cu greu si noi, o luasem pe un drum, vorba vine drum, pe care localnicii nu se mai incumetau cu masini normale de ani buni de zile. I-am inteles perfect, dar era prea tarziu ca sa mai dam inapoi.

Grosul echipei a ajuns deci la 11 si jumatate. Ne asteptau circa 50 de sateni in frunte cu primarul. Echipa adversa era deja la incalzire, pe un teren care de departe parea un islaz destul de drept. In calitate de capitan al echipei am fost luat repede in primire de primar, care era si antrenorul ne-jucator. Era foarte amabil si mi-a zis ca am venit tarziu si ca ei vor sa castige cu 3-0 la masa verde, dar ca vor totusi sa joace un amical, “pentru spectatori”, mai ales ca am batut atata drum. Mi-a mai explicat ca ei fac asta pentru ca nu ne cunosc echipa si nu vor sa ia bataie acasa intr-un meci oficial (trageau la promovare?).

Noi n-aveam nimic impotriva, nu ne interesau punctele, vroiam doar sa jucam. Altfel ar fi fost pacat, zau asa. Ne treziseram de dimineata, rezistasem atacurilor consoartelor “unde pleci ma nebunule pe vremea asta ? nu iei masina ta !” si ne rupsesem si masinile pana acolo.

Dam sa batem palma, cand apare o noua problema. Arbitrii nu vroaiu sa ramana pentru un amical. Pentru ei, ori se juca oficial ori scriau 3-0 in raport si plecau acasa. Erau foarte fermi si pana la urma cel care a cedat a fost “primarele”, care a acceptat sa se joace oficial, dupa repetatele noastra asigurari cum ca suntem slabi rau.

Si chiar eram.

In plus, nimeni nu mai avea timp de incalzire, asa incat inca de la primul sprint am ramas fara unul din fundasii centrali care a facut intindere. L-am implorat toti sa ramana in teren, sa fim macar la numar egali cu adversarii (se sculase ambitia in noi daca tot era oficial) asa ca omul si-a stras piciorul cu un fular (nu avea nimeni fasa sau chestii de-astea medicale) si s-a tarait cum a putut. Era inalt si mai dadea cu capul din cand in cand…

Am uitat sa va spun ceva despre teren. Prin mijlocul lui trecea un parau. Cum tocmai plouase, paraul avea apa, asa ca se juca cu un fel de fileu. Pana la urma cred ca asta a fost unul din elementele decisive, noi ne cam feream de apa ca era rece si ne era frig, localnicii insa aveau ambitie si intrau in combinatii chiar cu apa pana la glezne.

Ne-au batut cu 8-1, era o fericire enorma in tribuna. Vorba vine tribuna, lumea statea in picioare pe langa teren, numai asistenta medicala a satului statea pe un scaun de plastic oferit galant de primar.

La sfarsit, ne-am imprietenit cu satenii, meciul era evenimentul saptamanii si victoria la scor ii facuse realmente fericiti. Ne-au adus vin, cateva galeti si vreo douazeci de litri sa luam cu noi.

Tin minte si acum discutia cu primarul :

Noi : Si cum o duce lumea pe aici ?

Primarul : E, nu-i mare bogatie. Catre un satean : Ioane, adu ma sa-i servim pe domnii doctori cu niste vin.

Noi : Se face vin mult aici ?

Primarul : Ehehe. Apai aici vin are toata lumea. Apa nu are.

Asa ca am uitat de bataie si ne-am cinstit cu localnicii. Pana la urma am fost si noi bucurosi, ca marcasem in deplasare…La egalitate de puncte, daca bateam cu 7 – 0 in retur, treceam in fata lor.