INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  NAPOLI - UNION BERLIN

Ciocniri violente la Napoli! Ultrașii lui Union Berlin au atacat poliția: 11 arestați!

Ultrașii lui Union Berlin Foto: Imago
Ultrașii lui Union Berlin Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 08 noiembrie 2023 18:15 / Actualizat miercuri, 08 noiembrie 2023 19:12

Incidente în orașul de la poalele Vezuviului înaintea meciului Napoli - Union Berlin, din Liga Campionilor. Sute de fani radicali germani au atacat forțele de ordine cu pietre, răngi, bâte și torțe. 11 dintre ei au ajuns în dubele poliției.

Lupte de stradă la Napoli. Două mii de fani ai lui Union Berlin au debarcat în capitala regiunii Campania pentru meciul din Liga Campionilor. 300 dintre ei sunt ultrași și fanii radicali au venit să provoace scandal. Au distrus mașini și s-au bătut cu poliția!

„Membrii celei mai agresive facțiuni ultras a lui Union Berlin"

Potrivit Sportmediaset, au fost înregistrate incidente pe corso Umberto și via Medina, la fel ca în Piazza Dante, în centrul istoric al orașului. Când i-au văzut pe carabinieri și pe polițiști, extremiștii germani i-au atacat cu pietre din pavaj, cu răngi, bastoane, bâte și torțe.

Dan Petrescu s-a făcut de râs în Liga Campionilor Asiei » Eșec în fața „marinarilor” din Singapore
Liga Campionilor Asiei
Dan Petrescu s-a făcut de râs în Liga Campionilor Asiei » Eșec în fața „marinarilor” din Singapore

Forțele de ordine au răspuns dur și au arestat 11 susținători nemți. Autoritățile locale au anunțat că aceștia sunt „membrii celei mai agresive facțiuni ultras a echipei berlineze".

Fanii radicali ai lui Monchengladbach s-au unit cu cei de la Union Berlin

În același timp, agenția France Presse a aflat că, printre suporterii lui Union, s-au strecurat și mai mulți fani ai Borussiei Monchengladbach, înfrățiți cu cei de la Union și rivali istorici ai galeriei lui Napoli.

Pe rețelele de socializare au apărut înregistrări video cu incidentele. Ultrașii lui Union erau îmbrăcați toți în hanorace albe.

Incidente și la Milan - PSG. Francezii, atacați cu arme albe. Trei răniți!

Și la Milano au fost incidente la începutul acestei săptămâni. În noaptea de luni spre marți, huliganii lui AC Milan i-au prins într-o ambuscadă pe fanii lui PSG. Membrii facțiunii radicale Curva Sud i-au agresat pe suporterii oaspeților în cartierul Navigli. Erau o sută de extremiști rossoneri.

Francezii au fost loviți cu bâte. Nu doar atât, unii lombarzi aveau arme albe, i-au tăiat pe susținătorii parizieni. Carabinierii și polițiștii au intervenit la scurt timp, dispersându-i pe agresori.

S-au înregistrat trei răniți, unul spitalizat, lovit de două ori cu cuțitul. A fost operat și viața sa nu mai e în pericol. Și doi polițiști au fost răniți, dar nu grav.

Moda Șumudică » Turcii au mers pe fir și au descoperit cât a costat hanoracul făcut celebru în week-end
TURCIA
Moda Șumudică » Turcii au mers pe fir și au descoperit cât a costat hanoracul făcut celebru în week-end
Griji pentru națională » Echipa la care s-ar putea transfera George Pușcaș, atacant în cădere liberă, fără gol de 8 luni
ITALIA
Griji pentru națională » Echipa la care s-ar putea transfera George Pușcaș, atacant în cădere liberă, fără gol de 8 luni
Citește și:
Scandal-monstru în Giulești, după Rapid - U Cluj » Jucătorii au fost înjurați de fani și loviți cu bățul de la tobă!
Superliga
Scandal-monstru în Giulești, după Rapid - U Cluj » Jucătorii au fost înjurați de fani și loviți cu bățul de la tobă!
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Ultimele informații de la Spitalul Universitar
Nationala
Mircea Lucescu, în comă la Terapie Intensivă » Ultimele informații de la Spitalul Universitar
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Tenis
Andreea Bălan și Simona Halep au atras atenția la finala Țiriac Open 2026! În ce ținute și-au făcut apariția
Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului
Volei
Ce gafă! Finala Cupei României, decisă la „masa verde” » Au încălcat regulamentul chiar în timpul meciului
FOTO Germanii compară Dacia Sandero Stepway cu Audi Q2. „Merită diferența de 20.000 de euro?”
Profit.ro
FOTO Germanii compară Dacia Sandero Stepway cu Audi Q2. „Merită diferența de 20.000 de euro?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

Gluma lui Gabi Torje, după ce l-a văzut pe Ilie Bolojan la câțiva metri de el: „Nu știu dacă am voie să spun”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!