SPORTURI  »  HANDBAL  »  CM HANDBAL FEMININ

România, meci capital diseară cu Germania! De ce trebuie să batem, calculele și scenariile pentru Mondial și pentru Paris 2024

Articol de - Publicat joi, 07 decembrie 2023 15:40 / Actualizat joi, 07 decembrie 2023 15:40

Echipa națională a României, în frunte cu Cristina Neagu, revenită pe parchet, joacă o primă finală diseară la Herning contra Germaniei, principala contracandidată a tricolorelor la un loc în sferturi. Și la un loc la Jocurile Olimpice, ca destinație la anul.

România - Germania, diseară, de la ora 19:00, la Herning este prima dintre cele trei partide esențiale din grupa principală pentru un traseu cât mai lung la Campionatul Mondial și un loc la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. 

Cu vedeta Cristina Neagu, 35 de ani, revenită în echipă, după ce s-a putut antrena miercuri cu echipa, tricolorele sunt în fața unui prim duel cu iz decisiv. La doar 48 de ore după eșecul teribil cu Danemarca, scor 23-39.

Primele calcule: România trebuie să bată tot! Germania să nu câștige cu Danemarca

De confruntarea cu nemțoaicele, de la Jyske Bank Boxen, se leagă multe dintre speranțele pentru sferturile de finală ale competiției. Care echivalează cu prezența la turneul preolimpic din aprilie 2024. În acest moment, Germania are 4 puncte, România - 2, iar elevele lui Florentin Pera sunt obligate, practic, să câștige diseară.

Ar egala Germania (3 victorii în grupa F, golaveraj 109-69) la numărul de puncte și ar avea avantajul meciului direct. Apoi, ca să spere la calificarea în sferturi, fetele noastre trebuie să învingă Japonia și Polonia și, foarte important!, Germania să nu câștige în ultima rundă cu Danemarca. Aceasta dacă nemțoaicele câștigă și meciul cu Serbia. Danezele sunt mai bine cotate decât nemțoaicele.

În ceea ce privește formația nordică, Danemarca are o misiune mai ușoară, trebuie doar să învingă Japonia și Polonia pentru a fi calificată matematic.

3meciuri decisive pentru sferturi și turneele preolimpice are de disputat România, adversarele fiind Germania (azi, ora 19:00), Japonia (sâmbătă, ora 16:30) și Polonia (luni, ora 19:00)

Scenariile dinaintea luptei România - Germania: de evitat clasamentul în trei!

În cazul în care s-ar ajunge la un clasament în trei, noi, Danemarca și Germania, la același număr de puncte, formația noastră ar fi dezavantajată. Adică dacă România bate tot, iar Germania învinge tot apoi, pe Serbia și pe Danemarca.

În cazul în care România învinge Germania, Japonia și Polonia, iar nemțoaicele se împiedică în ultima rundă, cu una dintre gazdele turneului final, merg mai departe România și Danemarca.

Miza Paris 2024 și cu cine ar putea juca România în sferturi

Pentru a obține biletul pentru Turneul Preolimpic, România trebuie să încheie între primele 7 naționale la Mondial. Până acum s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris Franța (gazdă), Norvegia (campioana europeană), Coreea de Sud (campioana Asiei), Angola (campioana Africii) și Brazilia (campioana Americii de Sud).

1962este anul în care România a cucerit titlul mondial. Tricolorele mai au două medalii de argint (1973, 2005) şi una de bronz (2015)

De la acest turneu final se aleg şi echipele care joacă în turneele preolimpice. Cum Norvegia şi Franţa au şanse mari de calificare în sferturile de finală, primele 9 locuri au biletele asigurate, iar asta înseamnă că România trebuie să se califice în sferturi ca să fie în turneul preolimpic.

Mai departe, în perspectiva confruntărilor de la Mondial, câștigătoarea grupei din care face parte România va juca în "sferturi" cu ocupanta locului 2 în grupa I principală (Suedia, Muntenegru, Croația, Ungaria, Senegal, Camerun).

Ocupanta locului 2 în grupa României va juca în "sferturi" contra câștigătoarei din grupa sus amintită.

13este poziția pe care România a ocupat-o la precedentul Mondial

VIDEO Suporterii care au mers să susțină naționala de handbal a României la Campionatul Mondial nu au fost lăsați cu tobe în sală

Citește și alte știri:

EXCLUSIV Belgianul îndrăgostit de Cluj, întrebat cine sunt fotbaliștii români care ar putea avea loc în echipa Belgiei: „Ufff, prietene! Sunt două nume”

FOTO Un component din Echipa Națională a Artiștilor Fotbaliști s-a cuplat cu fosta concurentă de la „X Factor”: „Noi nu am hotărât să ne ascundem”

Citește și:
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
Superliga
Prezentatoarea știrilor sportive a fost suporter Dinamo: „Copilărie alb-roșie. Mi-a rămas în suflet”
Adrian Mititelu junior, surprins pe străzi cu „bijuteria” de 400.000 de euro » Și-a „tunat” mașina de lux
Noutati auto
Adrian Mititelu junior, surprins pe străzi cu „bijuteria” de 400.000 de euro » Și-a „tunat” mașina de lux
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (1)
Liviusport1969
Liviusport1969  •  07 Decembrie 2023, 11:32

O carieră sportivă de excepție, asa cum este cea a Cristinei Neagu, ar trebui încheiată într-un mod memorabil. Dacă acum Cristina nu joacă și nu batem Germania, atunci nici la Paris marea noastră sportivă nu va ajunge, pentru o retragere de vis din handbalul mare. De aceea, va spun ca în seara asta România va învinge Germania cu Neagu pe teren! Hai România!!!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează