Articol de Aurelian Botezatu - Publicat luni, 15 aprilie 2024 11:13 / Actualizat luni, 15 aprilie 2024 11:15
Euforic după victoria obținută de FCSB în Gruia, 1-0 cu CFR Cluj, Gigi Becali, a amintit discuția pe care a avut-o cu omologul de la Rapid, Dan Șucu.
FCSB a mai făcut un pas mare spre titlu, duminică, în Gruia, grație victoriei înregistrate în fața CFR-ului (1-0). Roș-albaștrii s-au distanțat la 13 puncte în fruntea clasamentului și pot fi deja campioni la jumătatea play-off-ului dacă bat Rapidul, sâmbătă, iar CFR și Universitatea Craiova nu câștigă meciurile cu Farul (vineri), respectiv Sepsi (duminică).
Euforic după triumful din Gruia, parafat de Florinel Coman, dintr-o lovitură liberă, Gigi Becali a ținut s-o pună la punct pe rivala Rapid și a evidențiat una dintre marile greșeli comise de patronul giuleștenilor, Dan Șucu, în duelul la titlu.
Ce discuție a avut Gigi Becali cu Dan Șucu: „Noi suntem idioți?!”
„Eu am vorbit cu el şi i-am zis «Dane, tu vrei să iei campionatul în faţa CFR-ului şi în faţa FCSB-ului cu jucători de la noi. Păi, cum?» Noi suntem idioţi?!
Adică eu sunt de 25 de ani în fotbal, dau un jucător afară şi îi dau 50.000 să plece şi îl iei tu, că tu câştigi campionatul. Nu ai cum! Aşa i-am zis. Cred că o să întărească echipa (n.r. Dan Şucu). Rapid e o echipă valoroasă şi acum, dar e o chichiţă acolo, dar nu i-o spun”, a declarat Gigi Becali, la Prima Sport.
La cine face referire Gigi Becali
Becali face aluzie în primul rând la mijlocașul Damjan Djokovic, pe care l-a lăsat liber, în ianuarie, ba i-a mai dat și bani ca să accepte rezilierea contractului, iar Rapidul l-a luat imediat sub contract.
Giuleștenii au mai transferat însă doi jucători de care roș-albaștri nu mai aveau nevoie. Este vorba despre fundașul Iulian Cristea și mijlocașul Răzvan Oaidă, aduși vara trecută. Ambii au venit liberi de contract!
Gigi Becali: „Bă, să ai 16 puncte față de Rapid?!”
Altfel, Becali nu mai are nicio îndoială: „Bă, să ai 16 puncte faţă de Rapid?! Dacă se înjumătăţesc încă o dată punctele, suntem tot noi campioni! Dacă ne-ar lua jumate, ar fi 8 faţă de Rapid şi 7 faţă de CFR şi de Craiova”.
Iar de acum se gândește la Europa: „Mă interesează banii, cupele europene. Fără grupe, pe cine mai interesează că am luat campionatul? Bag banii pe care îi iau din Europa. Nu ştiu cât, mai iau şi din ei, nu bag chiar tot”, a declarat Gigi Becali.
Ești expert în Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul FCSB - Rapid și câștigă premiile puse în joc!