INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

REZUMAT VIDEO Chelsea, huiduită de propriul public! Jucătorul de 22 de ani a înscris PRIMUL gol al carierei și a adus victoria

În cele din urmă, Chelsea a câștigat cu Wolves // foto: Guliver/gettyimages
În cele din urmă, Chelsea a câștigat cu Wolves // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat duminica, 09 noiembrie 2025 08:52 / Actualizat duminica, 09 noiembrie 2025 09:32

La pauză, tabela de pe Stamford Bridge arăta 0-0 în Chelsea - Wolverhampton. Fundașul dreapta Malo Gusto a deblocat-o cu primul lui gol la seniori, în al 159-al lui meci. Joao Pedro și Pedro Neto au punctat ulterior pentru a stabili scorul final, 3-0, victorie care i-a urcat pe albaștri pe locul 2 în Premier League.

În etapa 11, Chelsea a primit vizita ultimei clasate, Wolverhampton, echipă rămasă fără antrenor după demiterea lui Vitor Pereira.

În prima repriză, albaștrii au irosit tot ce au avut. Chiar dacă nu le-au permis nici măcar un șut adversarilor, n-au putut înscrie și au stârnit rumoare în tribune. La pauză, acea rumoare s-a transformat chiar în huiduieli.

În partea secundă, elevii lui Enzo Maresca au liniștit publicul. Malo Gusto, în minutul 51, a deblocat tabela, marcând cu capul din fața porții. A fost primul gol al fundașului francez la profesioniști, în meciul cu numărul 98 pentru Chelsea! El jucase de 61 de ori și pentru Lyon, înainte să ajungă în Premier League.

Un sfert de oră mai târziu, nou-intratul Estevao i-a pasat lui Joao Pedro pentru golul 2. Pedro Neto a lovit ultimul, în minutul 73, după o cursă a vitezomanului Garnacho, care l-a servit în fața porții. Mai jos, rezumatul video.

Cu cele 3 puncte, Chelsea a urcat provizoriu pe locul 2, dar poate fi depășită astăzi de Bournemouth și una dintre Manchester City și Liverpool, în funcție de rezultatul din meciul direct.

Enzo Maresca: „Oamenii iubesc jucătorii precum Estevao”

„Am fost foarte îngrijorat înainte de acest meci. Acestea sunt cele mai grele meciuri, sunt înșelătoare. Toată lumea crede că va fi ușor. Pot înțelege că în prima repriză oamenii nu au fost mulțumiți, pentru că nu am marcat.

Apoi, când Estevao a intrat, energia a crescut, pentru că oamenii iubesc acest tip de jucători. Vedeți talentul lui. Încercăm să-l ajutăm să se adapteze și să-i oferim minutele potrivite”, a transmis antrenorul Enzo Maresca după meci, conform sportal.bg.

Italianul a avut cuvinte de laudă și pentru Alejandro Garnacho, la poate cea mai bună prestație a lui în tricoul lui Chelsea:

„A venit de la un club unde nu s-a antrenat 100%, așa că starea sa fizică nu era bună. Acum se îmbunătățește încet. Garnacho știe că pentru a juca la noi, trebuie să fie bun cu mingea și fără ea, altfel nu va juca. Suntem foarte mulțumiți de el”.

Citește și:
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Superliga
MM Stoica, anunț despre transferuri » Ce mutări țintește campioana: „Jucător U21 nu mai vine pentru că s-a răzgândit Gigi”
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Campionate
Execuție în stil mafiot, chiar pe terenul de fotbal » Trei oameni împușcați mortal! Atenție, imagini cu puternic impact emoțional
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
Noutati auto
Cum explică Guvernul României noile impozite auto » De ce taxele pentru autoturismele hibrid sunt și de zece ori mai mari
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
Tenis
După despărțirea de Badosa, Tsitsipas s-a cuplat cu o altă jucătoare de tenis! Primele imagini împreună
VIDEO
Profit.ro
VIDEO "Trenul cu care facem cruce" - imagini dintr-un tren modernizat cu vagon restaurant
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează