INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INTER

REZUMAT VIDEO Ce l-a enervat pe Cristi Chivu, imediat după ce a redevenit lider în Serie A cu Inter: „Mai bine tac”

Cristi Chivu, deranjat după succesul cu Lazio // foto: Imago +17   FOTO
Cristi Chivu, deranjat după succesul cu Lazio // foto: Imago

Articol de , - Publicat luni, 10 noiembrie 2025 07:31 / Actualizat luni, 10 noiembrie 2025 11:18

Inter și Cristi Chivu (45 de ani) au câștigat duminică seara partida cu Lazio, scor 2-0, și au urcat locul întâi în Serie A, la 8 săptămâni de la anterioara ocazie din acest sezon. După meci, tehnicianul român a analizat cele întâmplate, însă s-a enervat atunci când a fost întrebat despre aspectul care l-a mulțumit cel mai mult în meci.

În urma acestui rezultat, echipa lui Cristi Chivu a acumulat 24 de puncte și a preluat fotoliul de lider în Italia, fiind la egalitate cu AS Roma, dar „nerazzurrii” au un golaveraj superior (26-12 față de 12-5).

Nerazzurrii s-au mai aflat în frunte după prima rundă, în care i-au învins pe cei de la Torino (5-0), tot pe teren propriu, pe 25 septembrie.

Ce l-a enervat pe Cristi Chivu, imediat după ce a redevenit lider în Serie A cu Inter: „Mai bine tac”
Cristi Chivu are 12 victorii și 3 egaluri în acest sezon ca antrenor al lui Inter, golaveraj 37-13 / Foto: Imago

După meci, Chivu a fost vizibil deranjat atunci când a fost întrebat care a fost cel mai bun lucru al serii, aluzie la îndoielile și criticile primite de Inter după jocul contra celor de la Kairat Almaty. Miercuri, pe teren propriu, Inter a câștigat cu mari emoții în Liga Campionilor (2-1), deși vicecampioana Europei pornea ca mare favorită.

Cristi Chivu, ironic la conferința de presă după 3-0 cu Lazio

„S-a stins lumina și astăzi? Trebuie să le dăm credit adversarilor noștri. Lazio poate pune probleme oricui. Venim după șapte meciuri, toate jucate la interval de trei zile.

Inter - Lazio, în etapa #11 din Serie A // FOTO: Getty Images

+12 FOTO

Am impresia că alte echipe au pierdut meciurile jucate cu aceiași adversari ca ai noștri sau doar au remizat, în timp ce noi nu. Vrem să dominăm în teren, așa că mai bine tac... Ne mulțumim cu victoria, acum vine pauza”, a spus tehnicianul român, imediat după meciul de duminică seara, contra celor de la Lazio.

Am 22 de jucători care sunt utili obiectivelor noastre și care muncesc din greu pentru a-și perfecționa jocul. Nu e niciodată ușor, pentru că în anumite situații, cu toate schimbările făcute, ne pierdem puțin echilibrul, automatismele de a se cunoaște reciproc. Dar sunt destul de mulțumit de ceea ce fac. S-au integrat bine în echipă și în parcursul de până acum. Știu că toți au un mare potențial de creștere.

- Cristi Chivu, după meciul câștigat cu Lazio

Chivu despre Lautaro: „Dacă ești lider, trebuie să fii calm! Indiferent dacă el înscrie sau nu, nu contează pentru mine”

Antrenorul nerazzurrilor nu s-a ferit să-l remarce pe căpitanul echipei, care, cu „bijuteria” semnată chiar în startul meciului, l-a egalat pe legendarul Sandro Mazzola (161 de goluri), ajungând pe locul al patrulea în topul marcatorilor all-time ai lui Inter:

Ce l-a enervat pe Cristi Chivu, imediat după ce a redevenit lider în Serie A cu Inter: „Mai bine tac”
Lautaro Martinez e golgheterul lui Cristi Chivu la Inter, cu 10 reușite în 18 meciuri / Foto: Imago

„Golul lui Lautaro e rezultatul muncii asidue pe care o depune pentru echipă. Când ești liniștit, înscrii. Dacă ești lider, trebuie să fii calm în orice moment. Trebuie să fie conștient de câtă pasiune pune în echipă. Este liderul grupului și îmi face plăcere să-l antrenez. Indiferent dacă înscrie sau nu, pentru mine nu contează.

REZUMAT VIDEO: Așa a câștigat Inter meciul care o aduce pe primul loc în Serie A

Clasamentul din Serie A

Citește și:
Acum s-a aflat: l-a exclus de la Rapid fără să informeze conducerea și Șucu nu l-a mai plătit, drept pedeapsă!
Superliga
Acum s-a aflat: l-a exclus de la Rapid fără să informeze conducerea și Șucu nu l-a mai plătit, drept pedeapsă!
Artista cu peste 32 de milioane de urmăritori îl acuză pe jucător: „Cum să o spun delicat? M-a înșelat!”
Baschet
Artista cu peste 32 de milioane de urmăritori îl acuză pe jucător: „Cum să o spun delicat? M-a înșelat!”
Finala US Open pe care foarte puțini o anticipau: „Fără ea, nu aș fi fost astăzi aici. Duminică voi avea nevoie de voi!”
Tenis
Finala US Open pe care foarte puțini o anticipau: „Fără ea, nu aș fi fost astăzi aici. Duminică voi avea nevoie de voi!”
Campion cu Dinamo la titlul din 2007, acum e angajat la bancă » Povestește în premieră episodul tensionat din vestiar, imediat după returul cu Lazio: „I-au reproșat”
Superliga
Campion cu Dinamo la titlul din 2007, acum e angajat la bancă » Povestește în premieră episodul tensionat din vestiar, imediat după returul cu Lazio: „I-au reproșat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

A divulgat mesajele! » Ce compromis a făcut Răzvan Burleanu ca să ajungă președintele FRF

Cine e fosta atletă devenită ispită la emisiunea de pe Pro tv: „Știu că atrag privirile ori de câte ori apar undeva”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează